International   •   Liga Campionilor   •   BARCELONA - PSG 1-4

Nota INCREDIBILĂ primită de Istvan Kovacs de la exigenta publicație L'Equipe: „Ar fi putut evita asta”

Istvan Kovacs în Barcelona - PSG, foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  miercuri, 17 aprilie 2024

Distrus de ziarele spaniole, arbitrajul lui Istvan Kovacs în Barcelona - PSG 1-4 a fost apreciat de presa neutră. Prestigiosul cotidian italian Gazzetta dello Sport i-a dat nota 6.

Barcelona a fost eliminată de PSG din „sferturile” Ligii Campionilor, 1-4 cu PSG, după 3-2 în tur, iar catalanii l-au arătat cu degetul pe arbitrul Istvan Kovacs.

Antrenorul Xavi Hernandez și ziarele catalane au considerat că decizia „centralului” român, de a-l elimina pe Araujo în minutul 29, pentru un fault din postură de ultim apărător asupra lui Barcola, a fost exagerată.

Cotidianul Mundo Deportivo a scris despre „un arbitraj suspect favorabil echipei favorite a UEFA”, în timp ce Marca l-a notat cu o singură „stea”. În traducere, „slab”.


Ziarele italiene sunt împărțite în privința lui Istvan Kovacs

În schimb, Gazzeta dello Sport a văzut drept OK arbitrajul lui Kovacs. „Justă eliminarea lui Araujo și lovitura liberă acordată. În rest, a trebuit să calmeze nervii băncii de rezerve a gazdelor, care scăpase de sub control.

Momentul în care Araujo îl faultează pe Barcola, foto: Imago

A făcut-o cu cartonașe roșii”, a scris prestigiosul cotidian italian, care l-a notat cu 6. În schimb, Corriere dello Sport i-a dat 5.


Kicker sportmagazin: „Barcola a fost oprit neregulamentar”

În Germania, Kicker sportmagazin a considerat la rându-i drept corectă eliminarea fundașului uruguayan al Barcelonei. „Barcola a fost oprit neregulamentar de Araujo, în marginea careului”.

De asemenea, n-a obiectat la celelalte decizii importante luate de arbitrul român: lovitura de la 11 metri dictată la faultul lui Cancelo asupra lui Dembele, neacordarea unui penalty lui Gundogan, la scorul de 1-3, și cartonașele roșii dictate împotriva antrenorului Xavi Hernandez și secundului acestuia, Jose de la Fuentes.

Francezii sunt mulțumiți de arbitrajul lui Istvan Kovacs. L'Equipe i-a dat 7

Presa din Franța este desigur mulțumită cu arbitrajul lui Istvan Kovacs. „Ce poți să-i reproșezi? A fost faultul lui Araujo asupra lui Barcola și deci cartonaș roșu (29), a fost faultul lui Cancelo asupra lui Dembélé în careu, deci penalty (59).

Și a avut dreptate să-l expulzeze pe Xavi pentru gestul său nepotrivit (56), chiar dacă ar fi putut evita să-l elimine apoi secundul acestuia (65)”, a comentat cotidianul L'Equipe, care i-a dat arbitrului român nota 7.

Gundogan îl arată cu degetul pe Araujo, dar susține că Istvan Kovacs trebuia să-i dea un penalty

Curios însă, decizia lui Kovacs de a-l elimina pe Araujo este susținută chiar de coechipierul acestuia, Ilkay Gundogan: „Noi i-am făcut cadou calificarea lui PSG. Aș prefera să primesc gol decât să risc o eliminare. Dă-i portarului o șansă să apere. Eliminarea lui Araujo a omorât tot jocul nostru”.

Pe de altă parte, internaționalul german susține că a avut penalty și Kovacs nu i l-a dat: „Cred că meritam un penalty. Alergam și adversarul m-a faultat clar. I-am spus arbitrului că este penalty și, în schimb, mi-a dat cartonaș galben".

VIDEO. Xavi l-a atacat pe Istvan Kovacs după Barcelona - PSG 1-4

Ați mai putea citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.