Tenis

Ana Bogdan, emoționată când vorbește despre România: „Un sentiment de onoare, de măreţie”

Articol de Andrei Petrescu, Valentin David (video)  —  miercuri, 17 aprilie 2024

Ana Bogdan a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că pentru ea calificarea la turneul final al Billie Jean King Cup a fost cea mai mare bucurie din tenis din ultimii ani.

“Cu o zi înainte de meciul cu Svitolina i-am spus Alinei că acesta este visul meu, să fiu acolo, în Grupa Mondială. Şi iată că am reuşit. Cred că a fost cea mai mare bucurie pe care am trăit-o pe teren în ultima vreme, în ultimele luni, în ultimii ani...”, a spus Ana.

>

Aceasta a continuat și a precizat că: „Atunci când joci pentru România altul este sentimentul, este un sentiment de onoare, de măreţie. Pentru mine este foarte important să reprezint România. Mă bucur enorm că am avut acest succes alături de fete şi sunt sigură că în continuare putem face lucruri foarte frumoase împreună”

„Am crezut până la final. Abia aştept să mergem în noiembrie în Sevilla. Dacă noi credem şi suntem uniţi putem să facem lucruri mari împreună”, a spus sportiva.

Ana Bogdan a menţionat că îşi doreşte să participe la JO: “Întotdeauna am visat să ajung la Jocurile Olimpice. E mai presus de un mare şlem”.

România s-a calificat săptămâna trecută la turneul final al Billie Jean King Cup, trecând de Ucraina, scor general 3-2 cu revenire de la 0-2.

Perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian a adus calificarea echipei României la turneul final, impunându-se în ultimul meci al întâlnirii de la Fernandina Beach (SUA). După ce în prima zi a întâlnirii, vineri, scorul general a fost 2-0 pentru Ucraina, a doua zi a fost fără greşeală pentru tricolore, care au câştigat toate cele trei meciuri.

Revenire epică în fața Ucrainei și CALIFICARE în premieră la turneul final al BJK Cup!

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.