International   •   Liga Campionilor   •   BARCELONA

Ce GAFĂ la Barcelona! Au luat la țintă propriul autocar

Suporterii FC Barcelona au aruncat cu obiecte în propriul autocar

Articol de Alexandru Stanciu   —  miercuri, 17 aprilie 2024

Scene incredibile au avut loc în Barcelona înaintea returului din „sferturile” Champions League, unde echipa lui Xavi a pierdut acasă cu PSG, scor 1-4, 4-6 la general. Suporterii catalanilor au aruncat cu obiecte în autocarul favoriților, crezând că este de fapt autocarul celor de la PSG.

Meciul a fost condus la centru de către Istvan Kovacs, care a eliminat corect un fundaș al Barcelonei în minutul 29, când catalanii conduceau cu 1-0.

VIDEO. Fanii Barcelonei au atacat autobuzul favoriților înaintea returului cu PSG


Fanii Barcelonei au așteptat autocarul rivalilor de la PSG în fața stadionului, dar din cauza torțelor și a fumului, aceștia au confundat autocarele și au aruncat cu obiecte în cel al favoriților.

Majoritatea suporterilor și-au dat seama de greșeală doar când autocarul s-a oprit, iar starurile Barcelonei au coborât.

Xavi l-a desființat pe Istvan Kovacs după meci: „Munca unui întreg sezon se termină din cauza unor decizii de arbitraj”

„Centralul” român i-a eliminat pe Araujo (25 de ani) în minutul 25 și pe Xavi în 56. În repriza a doua a dictat un penalty pentru parizieni, iar la final Xavi nu s-a putut abține și, imediat după fluierul final, a mers la centrul terenului pentru a-i cere explicații arbitrului pentru deciziile luate.


„Sunt nemulțumit, supărat. 11 contra 11 am fost bine organizați. Pentru mine a fost prea mult să-i dai cartonaș roșu lui Araujo. Am rămas în inferioritate numerică, iar de atunci a fost un alt joc.

Am avut ocazii evidente, dar am fost în inferioritate și a fost foarte complicat. Este păcat că munca unui întreg sezon se termină din cauza unor decizii de arbitraj. Mi-ar fi plăcut să jucăm 11 la 11 tot meciul. Eliminarea a fost inutilă.

I-am spus arbitrului că a avut o prestație foarte rea, a fost un dezastru. A „omorât” meciul, iar asta a schimbat totul. Nu-mi place să vorbesc în general despre arbitraj, dar trebuie să o spunem, nu putem să tăcem, Barcelona va încerca din nou, am avut un parcurs în Liga Campionilor onorabil, remarcabil aș spune”, a precizat Xavi, potrivit Marca.

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.