Gheorghe Hagi, unul dintre cele mai importante nume din sportul românesc, n-avea cum să lipsească de la avanpremiera filmului Nasty, documentarul dedicat inegalabilului Ilie Năstase. „Regele” s-a alăturat legendelor care l-au însoțit pe fostul tenismen pe scena de la Sala Palatului, iar la final și-a arătat recunoștința față de vechiul său prieten.
Hagi a răspuns prezent invitației făcute de organizatori, numărându-se printre personalitățile de seamă prezente la Sala Palatului pentru lansarea filmului cu și despre Ilie Năstase.
Rugat de Andreea Esca, host-ul evenimentului, să țină la rândul lui un scurt speech despre relația sa cu Ilie Năstase, Hagi s-a raportat la primul #1 mondial din istoria ATP ca la un veritabil idol, înșirând câteva dintre particularitățile care l-au făcut special pe fostul jucător.
Gică Hagi se înclină în fața lui Ilie Năstase: „A fost un idol! Vedea lucrurile cu o secundă înaintea celorlalți”
„Pentru mine, pentru toţi din generaţia mea, Ilie Năstase a fost un idol. El ne-a inspirat, ne-a arătat că poţi fi cel mai bun. A reprezentat România la cel mai înalt nivel. A fost un sportiv de nota 10, a făcut la maximum tot ce a făcut pe teren. El, în afară de jucat tenis, avea şi o tehnică foarte bună. Atât cu racheta, cât şi cu mintea.
Mă bucur că s-a făcut acest film, sper să vină toată lumea şi să vadă un campion din toate punctele de vedere, tehnică, personalitate, creativitate, de toate.
E important că el a lăsat ceva în urmă, o amprentă, un exemplu foarte bun pentru cei tineri. Toţi cei care vor să devină jucători de tenis văd că se poate, se poate să ajungi cel mai bun. Ilie Năstase a fost un jucător de excepţie, un geniu, vedea lucrurile cu o secundă înaintea celorlalţi. Asta înseamnă să fii campion, să vezi lucrurile înaintea celorlalți”, a spus Hagi pe scenă, conform Agerpres.
Răsfoiește mai jos o galerie foto de la eveniment, cu imagini surprinse de fotoreporterul Libertatea Dumitru Angelescu:
{{text}}