Sporturi   •   Altele   •   SCRIMĂ

Avem campion mondial! Juniorul Vlad Covaliu a câștigat aurul la CM de la Riad, în proba de sabie

+7 Foto
Vlad Covaliu // foto: Federația Internațională de Scrimă

Articol de Oana Dușmănescu   —  joi, 18 aprilie 2024

Sabrerul român Vlad Covaliu (18 ani) a cucerit medalia de aur rezervată juniorilor, după o finală extrem de tensionată, pe care a câștigat-o la limită, 15-14, împotriva lui Pavel Graudyn, sportiv rus care a luptat la CM sub steag neutru.

„O performanță extraordinară pentru Vlad. Mă bucur extrem de mult pentru el, că la vârsta lui a reușit să mă depășească. E cea mai mare bucurie, felicitări tuturor celor prezenți la Riad și care au contribuit la această victorie frumoasă pentru scrima românească. Hai România!”, a spus în exclusivitate pentru GSP Mihai Covaliu, tatăl lui Vlad, campion olimpic la sabie în anul 2000 și președintele COSR.

Vlad a dominat prina parte a finalei, conducând cu 8-5 la pauză. Apoi adversarul a revenit, egalând la 11 și chiar ajungând să aibă un avans de o tușă, 13-12 pe final. Cei doi finaliști au mers cap la cap, 13-13, apoi 14-14, pentru ca lovitură victorioasă să-i aparțină în cele din urmă sabrerului tricolor.

În primii opt, scrimerul român a trecut de americanul Cody Ji Walter (15 -12), după ce în turul anterior trecuse de colegul său de echipă Radu Nițu, cu 15-6.


Pe tabloul primilor 32 de sabreri, Vlad, care este fiul lui Mihai și al Irinei Covaliu, antrenoare la Dinamo și coordonatoare a lotului feminin deplasat la Riad, a dispus de nigerianul Evann Jean Abba Girault, cu 15-11. În primul tur al competiției, Covaliu îl învinsese pe chinezul Tianhao Wang (15-7).

+7 Foto
sursă imagini: Federația Internațională de Scrimă

În semifinale, dinamovistul Vlad Covaliu a trecut de spaniolul Santiago Madrigal, cu scorul de 15-6, în timp din cealaltă semifinală a ieșit învingător Pavel Graudyn, surclasându-l pe americanul William Morrill, cu 15-10.

Amalia Stan - locul 8 în concursul feminin de sabie


Ceilalți reprezentanți ai României s-au clasat pe următoarele locuri: Radu Nițu - 11, Mihnea Enache - 31, Casian Câdu - 90. În competiția sabrerelor junioare, cel mai sus s-a clasat ieșeanca Amalia Stan - locul 8, urmată de Amalia Covaliu - 46, Denisa Șerban - 53 și Anastasia Fusea - 118.

Echipa masculină de sabie a României, formată din aceiași Vlad Covaliu, Radu Nițu, Mihnea Enache și Casian Cîdu, deține bronzul mondial de anul trecut. Ei vor avea ocazia să-și apere performanța la Riad sâmbătă, ba chiar să și-o îmbunătățească.

În 2021, un alt român, Marco Sovar, tot de la clubul bucureștean Dinamo, cucerea titlul mondial al cadeților pentru România. Cu trei ani înainte, același lucru îl reușea și brașoveanul Andrei Păștin.

Vineri intră în competiție sabrerii cadeți. România este reprezentată la feminin de Amalia Covaliu, sora lui Vlad, Adriana Geatara și Raisa Apostu și la masculin de Michael Ene, Cristian Macovei și Horia Nițu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.