Pisica prinde șoareci?

Încă un pariu. E moda.

A durat un pic până ce toată lumea să înțeleagă că Bogdan Lobonț nu e cu adevărat antrenor interimar la Rapid. Nu e nici deplin numit. E în probe. Ăsta e termenul. Dacă va duce echipa în Europa, i se va face contract de un an sau mai mulți. Oamenii fotbalului n-au vrut să creadă asta.

Haide, domne, lasă-ne cu Lobi, să vorbim de Șumudică, de Mutu! Când îi vor suna? Când se vor vedea cu ei? A trebuit să le repet de câteva ori declarația lui Șucu pentru ca ușor, ușor realitatea să se impună în mintea celor care văd această variantă ca pe o fantezie.

O altă dovadă a unui habarnism harnic, a unui visat cai verzi pe pereți. Chiar așa e?

Timpul rătăcit

Prima constatare e că șefii Rapidului sunt dispuși să piardă Europa pentru a testa o variantă la care nu se gândea nimeni în afară de ei. E un risc care merită? Pe de altă parte, niciun antrenor numit pentru un an și o lună nu ar fi acceptat să fie condiționat de un astfel de obiectiv, deci Europa era oricum în suspensie.

Riscul adevărat e nu să piardă Europa, unde oricum ne ducem ca să fie drumul cu oameni căci în ultima vreme am fost lați, ci tocmai această lună până la finalul sezonului.

Dacă varianta Lobonț eșuează, atunci tamponul acesta va fi irosit. Logica spune că un antrenor de lungă durată trebuie instalat imediat, mai ales într-un final bezmetic cu două locuri pentru 4-5 echipe, pentru a vedea ce le poate pielea stimabililor jucători.

Pe cine se poate baza și pe cine nu. Să simtă vestiarul. Să se impună. Or, șefii cei mari par a fi dispuși să irosească acest timp. Sau nu?

Trăgaciul și ocazia împușcată

Sau, în realitate, Lobonț ar putea rămâne chiar dacă ratează Europa? Ha, ha, ești nebun! Eu, nu. Dar pe cei de acolo îi văd capabili de această nebunie care poate fi câștigătoare sau poate poate fi greșeala decisivă pentru toate visurile lor de mărire.

Șucu și Angelescu arată a fi oameni care vor să facă treaba altfel, chiar dacă mai nou au început să se coboare declarativ la nivelul bumbăcelii clasice din fotbalul nostru.

În fapte însă caută mereu altă cale decât cea indicată de toată lumea. Și câteodată chiar și de evidența elementară. Șumudică e propulsat ca viitor antrenor al Rapidului chiar și de unii dintre cei care nu îl înghit. Ei înțeleg că în această perioadă tulbure, cu problemele galeriei, ale președintelui, dezastrul rezultatelor, fărâmițarea vestiarului, pierderea busolei e nevoie de un om care să unească oameni, ceea ce Șumudică știe să facă. Un catalizator. Un pasionat. Fie și unul supralicitat.

Șumudică poate fi în multe feluri plăcute sau nu, dar e și el într-un punct de cotitură și știe că a antrena acum Rapidul e o fabuloasă șansă de a intra în altă fază a carierei.

Șumudică, pe care îl recomandă și un rapidism militant, poate fi dirijorul echipei și al galeriei în același timp. Are o energie care pare că poate muta munții și chiar șinele din spatele tribunei a doua. Poate fi clovnesc, poate fi și providențial. Nu știi cum va ieși, dar mulți pricep că acest foc trebuie tras. Mulți, dar nu neapărat cei care au degetul pe trăgaci.

Rațiune dincolo de pasiune

Lobonț e varianta care le confirmă acționarilor nu neapărat schema sportivă, cât cea a valorilor. Pentru cei care îl cunosc și l-au auzit public, Lobonț e un personaj aparte, care poate spune lucruri surprinzătoare, ieșite din norma vorbelor de plastic, câteodată venite parcă din altă lume.

Ceea ce multora le provoacă zâmbete compătimitoare celor de la Rapid le transmite o viziune la care alții n-au acces. Așa i-a și convins Lobonț să purceadă în acest experiment. Prin vorbe.

„E tobă de carte”, mi s-a spus. Doar că fotbalul nu e o catedră. E o bancă. E suferință. Lobonț nu pare să sufere cu adevărat, navighează în legea lui. La U Cluj a avut un bilanț mai mult decât bun în „B”, dar nu a promovat.

La naționala U20 a condus echipa către rezultate paradoxale, când lua câte o bătaie soră cu moartea, când câștiga. Înțelege ceva dacă poți! Dar la acest nivel de vârstă, al lui și al tinerilor pe care i-a pregătit, greșeala e tocmai să te iei după rezultate. Acum, tocmai rezultatele contează. Din nou: sau nu?

În calea lupilor

Sau poate contează drumul cel lung. Poate. Dar între timp se pot pierde bani, speranțe, imagine publică. Adversarii care îți simt slăbiciunea cu greu mai pot fi speriați. FCSB anul ăsta, precum CFR în alte sezoane, a biruit și prin frica indusă altora, care acționa precum „parfumul” hoardelor mongole.

Rapid provoacă azi mai mult compasiune. Iar pisica aceea care nu mănâncă șoareci e mâncată de ei. E un mers pe firul subțire, între admirație și banc. Dar când a fost altfel?