Fotbal   •   Nationala   •   SELECȚIONER

Ultimatum la FRF » Răzvan Burleanu, termen limită pentru numirea noului selecționer: „Ăsta e obiectivul”

Articol de Sergiu Alexandru, Andrei Petrescu, Andrei Furnigă (video)   —  vineri, 19 aprilie 2024

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a participat azi la o conferința de presă, cu ocazia unui nou parteneriat semnat de Federație cu banca ING.

La eveniment, șeful fotbalului românesc a vorbit și despre situația selecționerului. Edi Iordănescu rămâne fără contract la finalul EURO 2024 și încă nu s-a semnat prelungirea. Azi, Burleanu a spus că speră să știe numele selecționerului pentru preliminariile CM 2026 înainte startul EURO. Și speră că acela va fi tot Edward Iordănescu.

VIDEO. Răzvan Burleanu, anunț despre viitorul selecționer al României: „Sper să-i știm numele până la plecarea la EURO 2024”


„Suntem într-un moment fericit și putem trece la etapa următoare. Dacă până acum am fost nevoiți să construim într-un mediu nu foarte prielnic, pentru că atunci când rezultatele lipsesc apar criticile, în acest moment vrem să accelerăm dezvoltarea.

Sentimentul tuturor, al administrației, al departamentului tehnic și chiar al selecționerului, e că ne dorim să continuăm tot împreună. Vrem ca în perioada următoare să putem oferi mai multe informații.

Obiectivul pe care ni l-am propus e ca până la plecarea în Germania, la EURO, să cunoaștem numele selecționerului care va califica echipa națională și la Campionatul Mondial din 2026.

Relația noastra, ca administrație, cu toți selecționerii a fost una extraordinară. Niciunul dintre selecționerii cu care am colaborat, aspectul financiar nu a fost foarte important. Detaliile financiare nu au reprezentant un subiect important în discuții, atât în cazul antrenorilor, cât și în cazul jucătorilor”, a declarat Răzvan Burleanu.


Iordănescu se gândește să preia peste doi ani o echipă de club

GSP.ro scria recent că șefii federației, încântați de parcursul echipei în ultimele preliminarii, de schimbarea adusă de selecționer, și-ar dori să ajungă la o înțelegere cu Edward Iordănescu pentru următoarele două campanii,

Mondialul din 2026 și Euro 2028. Dar, de cealaltă parte, tehnicianul, care a avut deja oferte tentante din zona Golfului sau din Europa, în ultimii ani, ar fi dispus să negocieze doar un contract pe următorii doi ani.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.