Liga 1

Ce-l așteaptă pe Costel Gâlcă în Bănie » Presiuni inclusiv de la Academie

Costel Gâlcă, în centru, și secunzii săi la antrenamentul Universității Craiova / Foto: Facebook Universitatea Craiova

Articol de Aurelian Botezatu  —  vineri, 19 aprilie 2024

Costel Gâlcă debutează duminică, la Sfântu Gheorghe, pe banca Universității Craiova. Are obiectiv locul 2, însă trebuie să-și facă timp și pentru Academia clubului, singura care s-a calificat cu toate cele 4 echipe în semifinalele Ligii Elitelor, de pe locul 1.

La instalarea pe banca Universității Craiova, cu care semnat până-n 2025, Costel Gâlcă a declarat că el și staff-ul său vor face tot posibilul pentru ca echipa să încheie acest sezon pe locul 2 și să prindă astfel un loc în preliminariile Conference League.

Totodată, a dezvăluit că sezonul viitor are drept obiectiv campionatul. „Prelungirea contractului meu cu un an este condiționată de câștigarea titlului”, a punctat tehnicianul în vârstă de 52 de ani, care va debuta pe banca juveților duminică, în deplasarea de la Sfântu Gheorghe cu Sepsi.

Mihai Rotaru l-a avertizat pe Costel Gâlcă

În afara acestor targeturi mai există unul la care patronul Mihai Rotaru ține foarte mult. Promovarea la prima echipă a unor talente de la Academia în care bagă anual 1,3 milioane de euro. Chiar după ce l-a demis pe Ivaylo Petev, Rotaru a punctat ce vrea de la viitorul antrenor.

„În primul rând, ne dorim seriozitate. După aceea ne dorim un «hardworker», un muncitor din greu. Cineva care sacrifică 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână pentru fotbal.

Și mai avem un concept. Dăm 1,3 milioane de euro la Academie și trebuie să producă ceva, doi jucători pe an, pe care antrenorul să-i folosească. Trebuie să meargă la antrenamentele echipei a doua, la Centrul de copii și juniori. Petev nu a făcut asta niciodată”, a spus omul de afaceri.

Singura din țară calificată cu toate cele 4 echipe în semifinalele Ligii Elitelor, de pe locul 1

Iar rezultatele Academiei conduse de Lucian Pretorian chiar îl obligă pe Gâlcă să-și facă timp și pentru talentele oltenilor. Anul acesta, Universitatea este singura care s-a calificat cu toate cele 4 echipe în semifinalele Ligii Elitelor, de pe locul 1. Vorbim despre echipele Under 15, Under 16, Under 17 și cea care evoluează în Liga de Tineret, unde anul trecut a câștigat titlul!

„Aceste rezultate vin să confirme faptul că la Universitatea Craiova se lucrează într-un mod profesionist, punându-se accent nu neapărat pe rezultat, cât mai ales pe dezvoltarea jucătorului.

Fiecare etapă a dezvoltării lui este tratată cu maximă responsabilitate de colectivul tehnic, iar promovarea jucătorilor pregătiți pentru a face față rigorilor Ligii 1 este prioritatea zero a întregii academii”, a declarat Pretorian Gazetei Sporturilor.

Campionii verii trecute au ajuns doar pe bancă la echipa de seniori a Universității Craiova

Din echipa care a câștigat anul trecut titlul în Liga de Tineret, la prima echipă au fost promovați ulterior Matei Goga, Florin Gașpăr, Robert Lăpădătescu și Daniel Bană. Însă mai mult decât să se pregătească alături de seniori și să ia loc pe bancă, la meciurile din Superliga, n-au reușit.

La prezentarea sa, Gâlcă n-a vorbit despre Academie. Nici n-a fost întrebat. Dar este clar că Mihai Rotaru așteaptă din partea lui o altă abordare decât cea a lui Petev, pentru care Centrul de copii și juniori al clubului n-a existat. Ceea ce, potrivit omului de afaceri, a cântărit greu în decizia debarcării lui.

VIDEO. EURO GSP » Numirea lui Costel Gâlcă pe banca Universității Craiova, comentată în cadrul rubricii „Pro și Contra”: „Poate reuși acolo, dar atât timp cât Rotaru nu schimbă un nucleu de jucători îi va fi greu”

>

Mai puteți citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.