Media

Premiile Gazetăriei Sportive 2023 » Alexandru Barbu, realizatorul emisiunii GSP Live și reporter special al Gazetei, a primit trofeul pentru cel mai bun tânăr jurnalist al anului

+11 Foto
Alexandru Barbu, cel mai bun tânăr jurnalist al anului

Articol de GSP.RO  —  sâmbătă, 20 aprilie 2024

Sâmbătă, 20 aprilie, Asociația Presei Sportive din România a anunțat laureații gazetăriei sportive pentru anul 2023. Alexandru Barbu, 23 de ani, realizatorul emisiunii GSP Live și reporter special al Gazetei, a primit trofeul „Mihai Dolinschi”, pentru cel mai bun tânăr jurnalist al anului.

Oficial, Alexandru Barbu a intrat în redacția Gazetei în septembrie 2019. Dar dăduse „probe” încă din luna iunie a acelui an. Redactor până în octombrie 2023, apoi reporter special și, din ianuarie 2024, realizatorul emisiunii GSP Live.

Alexandru Barbu de la GSP, cel mai bun tânăr jurnalist al anului 2023

Azi, la aproape 5 ani de când „joacă” în echipa Gazetei Sporturilor, Alexandru Barbu a primit întâiul premiu din carieră.

„Mulțumesc, APS, pentru apreciere. Chiar dacă e un clișeu expirat, trofeul aparține într-o bună măsură și redacției, care sigur conține jurnaliști mai buni decât mine.

În primul rând, e un moment special deoarece premiul vine de la o asociație condusă de Cătălin Țepelin, cel care în urmă cu 5 ani, când nu apucasem să dau nici BAC-ul, mi-a oferit o șansă uriașă - să fiu șlefuit de o redacție în care visam să lucrez. Îi mulțumesc încă o dată lui Cătălin pentru tot ce a făcut pentru mine și sper că i-am confirmat încrederea acordată în toți acești ani”, a reacționat Alexandru Barbu, după primirea trofeului.

  • GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro

La categoria „Tânăr jurnalist”, doi ziariști de la Gazeta Sporturilor au mai fost premiați în ultimii ani, Remus Dinu (2022) și Vlad Nedelea (2017).

+11 Foto
Radio, Premiul „Ion Ghițulescu”: Adrian Schindarli (Radio Timișoara)

Lista completă a premiilor APS pentru anul 2023

  • Tânăr jurnalist, Premiul „Mihai Dolinschi”: Alexandru Barbu (Gazeta Sporturilor)
  • Radio, Premiul „Ion Ghițulescu”: Adrian Schindarli (Radio Timișoara)
  • Emisiune TV, Premiul „Emanuel Valeriu”: Silviu Tudor Samuilă (Sport Report - Orange Sport)
  • Comentariu TV, Premiul „Cristian Țopescu”: Emil Grădinescu și Costi Mocanu (Prima Sport)
  • Presă scrisă, Premiul „Ion Cupen”: Mircea Meșter (mirceamester.ro)
  • Fotografie, Premiul „Petru Fuchs”: Ștefan Constantin (sportpictures.eu)
  • Carte sportivă, Premiul „Ioan Chirilă”: Andreea Paul (pentru volumul „Forța femeilor în sport”)
  • Site sportiv, Premiul „Teodora Maftei”: We Love Sport
  • Premiul Special APS „Grigore Caracostea”: Radu Paraschivescu (pentru promovarea discursului echilibrat în emisiunile TV)
  • Premiul pentru întreaga activitate „Aurel Neagu”: Mircea M. Ionescu

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.