Fotbal   •   Liga 1   •   FCU Craiova - Dinamo

Vlad Achim i-a răspuns lui Adrian Mititelu: „Eu știu cine sunt!”

+36 Foto
Vlad Achim / Foto: Imago Images

Articol de Emanoil Ursache   —  sâmbătă, 20 aprilie 2024

Vlad Achim (35 de ani) i-a răspuns lui Adrian Mititelu, la finalul partidei FCU CraiovaDinamo, 1-1, cu privire la acuzațiile patronului oltenilor, în care acesta l-a catalogat pe mijlocașul central drept principalul vinovat pentru starea de conflict din interiorul echipei.

Achim a precizat că pentru el contează faptul că știe cine este cu adevărat. Veteranul de la FCU Craiova i-a transmis lui Mititelu că a revenit la echipă pentru a ajuta la salvarea de la retrogradare a grupării din Bănie.

Răspunsul lui Vlad Achim pentru Adrian Mititelu, după FCU Craiova - Dinamo: „Eu știu cine sunt”

„La cum s-a desfășurat meciul, e mulțumitor acest punct, ne ține în cursa pentru salvare. Ei au început să se închidă din ce în ce mai bine după ce am luat gol, au început să fragmenteze jocul. Am sperat până la final, a venit acest gol.


Un mesaj pozitiv. Nu mai au rost reproșurile în această situație (n.r.- despre ce le-au spus suporterii la finalul meciului). Trebuie să fim uniți și noi, și suporterii ca să salvăm acest club.

Eu știu cine sunt. Au fost acele discuții, am și probleme fizice legate de accidentare. Am revenit ca să ajut echipa să se salveze. Eu mă cunosc, știu cine sunt, nu vreau să discut în fata presei (n.r.- despre acuzațiile patronului Adrian Mititelu, cum că ar fi „capul rautăților”).

Ar fi bine cum și la Dinamo am reușit să ne salvăm, să reușim și aici. Ar fi o lovitură mare pentru mine, după trei ani la FCU Craiova, să retrogradăm”, a declarat Vlad Achim, la finalul partidei, potrivit Prima Sport.

Vladislav Blănuță neagă conflictele interne de la FCU Craiova


La rândul său, Vladislav Blănuță (20 de ani), marcatorul golului egalizator al oltenilor din minutul 90 contra lui Dinamo, a subliniat că FCU Craiova a fost mereu o echipă unită, iar Eugen Trică, noul antrenor al formației din Bănie, a reușit să aducă un plus la acest capitol.

„Nu suntem mulțumiți, pentru că nu am obținut victoria. Mă bucur că am obținut un punct, mai sunt patru etape și încă avem sperațe. Am avut ghinion și lipsă de încredere, dar în continuare nu ne pierdem speranțele.

Cred că am devenit și mai mult o echipă (n.r.- ce a adus nou antrenorul Eugen Trică la FCU Craiova). Au fost mituri în presă, noi am fost întotdeauna o echipă, chiar dacă nu atât de stransă. Sunt patru meciuri, deci sunt patru meciuri decisive”, a spus și Vladislav Blănuță.

Clasamentul din play-out

VIDEO. Suporterii craioveni i-au întâmpinat pe cei dinamoviști în gară pentru a striga un mesaj la unison

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.