Antrenorul Eugen Trică i-a transmis un mesaj ferm patronului Adrian Mititelu în privința rolului său în luarea deciziilor tehnico-tactice la echipă, la finalul partidei FCU Craiova - Dinamo, 1-1. Trică își asumă toate hotărârile cu privire la formula de start și efectuarea schimbărilor.
În momentul în care i s-a spus, la interviul de la finalul jocului cu Dinamo, că Adrian Mititelu are încredere în Vladislav Blănuță, marcatorul golului egalizator din minutul 90 contra „câinilor”, Eugen Trică a subliniat că el a hotărât să îl introducă pe teren pe atacantul în vârstă de 22 de ani.
VIDEO FCU CRAIOVA - DINAMO 1-1 » Eugen Trică, conferință după meci: „Acest punct ne menține în viață”
„Ce s-a întâmplat în prima repriză trebuie evitat cât mai curând, pentru că nu a fost fotbalul pe care ni-l dorim noi la Craiova. Ca dovadă, Dinamo a avut în prima repriză controlul, inițiativa, au avut ultima situație.
Am început să greșim, am avut și noi două-trei situații, dar nu foarte clare. Până la urmă, repriza a doua a fost una bună. Am venit cu acele schimbări care au adus plusvaloare. Dinamo era normal să se retragă când era în avantaj. Am reușit să marcăm în ultimul minut, ceea ce ne ține în viață.
Chiar dacă nu au câștigat, nu înseamnă că băieții nu și-au dorit victoria. Mai sunt patru etape, trebuie să câștigăm meciurile. Se joacă până la final, pe viață și pe moarte, orice meci. Ne așteptăm la meciul cu Voluntari să câștigăm cele trei puncte.
În Blănuță am încredere. I-am spus să joace, să aibă aceeași atitudine. Îi doresc să marcheze meci de meci. E foarte talentat, are fizic de atacant, trebuie să alerge și să o bage în poartă. Ceea ce și face de două etape. Nu doar finanțatorul are încredere! Dacă nu am încredere în el, nu îl bag pe teren, eu sunt antrenorul!” a fost mesajul lui Eugen Trică, la finalul jocului cu Dinamo.
{{text}}