Sporturi   •   Altele   •   INEDIT

Record mondial doborât de un campion nigerian! A jucat şah fără întrerupere timp de 58 de ore

Articol de David Marinescu   —  sâmbătă, 20 aprilie 2024

Un campion nigerian de şah a doborât recordul pentru cel mai lung maraton de şah, el jucând fără oprire timp de 58 de ore.

Tunde Onakoya, în vârstă de 29 de ani, a început miercuri sesiunea maraton în Times Square din New York. El a ajuns la 58 de ore în primele ore ale zilei de sâmbătă, depăşind recordul de 56 de ore, 9 minute şi 37 de secunde, care a fost reuşit în 2018 de Hallvard Haug Flatebø şi Sjur Ferkingstad, ambii din Norvegia.

Conform news.ro,spre comparaţie, la Bucureşti, la Superbet Chess Classic Romania, una dintre cele cinci etape ale circuitului anual de şah fondat de Garry Kasparov, Grand Chess Tour, zece şahişti joacă în medie 36-40 de ore, doar că timp de 9 zile.


"Nu pot procesa multe dintre emoţiile pe care le simt în acest moment. Nu am cuvintele potrivite pentru ele. Dar ştiu că am făcut ceva cu adevărat remarcabil", a declarat el pentru Agenţia France-Presse.

"Trei dimineaţa noaptea trecută, acela a fost momentul în care eram gata să renunţ la tot... dar nigerienii au călătorit din toată lumea. Şi au fost alături de mine peste noapte. Cântam împreună şi dansau împreună şi nu puteam să îi dezamăgesc", a mai spus.

El a jucat împotriva lui Shawn Martinez, un campion de şah din SUA, în conformitate cu regulile Guinness World Record, conform cărora orice încercare de a doborî recordul trebuie să fie făcută de doi jucători care joacă fără întrerupere pe toată durata.

Citește și:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.