Fotbal   •   Liga 1   •   OȚELUL - U CLUJ

Dan Nistor, plin de sânge la Galați » Imagini dure cu jucătorul lui U Cluj transportat la spital

+25 Foto
Dan Nistor (35 de ani), mijlocașul lui U Cluj, a fost umplut de sânge în meciul pierdut cu Oțelul, scor 0-1.

Articol de Adrian Duţă   —  duminică, 21 aprilie 2024

Dan Nistor (35 de ani), mijlocașul lui U Cluj, a fost umplut de sânge în meciul pierdut cu Oțelul, scor 0-1.

În prelungiri, el a fost lovit de Teles în nas, cu piciorul, involuntar, cei doi încercând să joace mingea. Mijlocașul a rămas la pământ. A intervenit echipa medicală, care i-a acordat îngrijiri pe teren.

Medicii au intrat și cu targa pe teren, dar în cele din urmă Nistor a părăsit terenul pe picioare, cu un bandaj uriaș la nas.

FOTO. Dan Nistor, plin de sânge în Oțelul - U Cluj


Meciul a fost întrerupt 5 minute pentru ca Nistor să primească îngrijiri medicale și s-a încheiat în minutul 12 al prelungirilor. Rareș Vidican, arbitrul partidei, i-a acordat cartonașul galben lui Teles.

Dan Nistor, transportat la spital

După ce hemoragia a fost oprită, Dan Nistor a fost transportat la spital.


„A fost transportat la spital, problema a fost hemoragia puternică. A fost mai întâi stabilizat, apoi a fost dus la spital. Nu și-a pierdut cunoștința pe teren”, a spus jurnalistul Vali Moraru, la emisiunea „Digi Sport Special”.

M-am speriat, am văzut mult sânge acolo. Din ce am înțeles e bine acum, nu e nimic grav, sper să revină cât mai repede



- Daniel Popa, atacant U Cluj

Oțelul a câștigat din nou cu U Cluj

Oțelul devine „coșmarul” celor de la U Cluj. După ce i-au învins pe ardeleni în Cupa României în urmă cu 4 zile, scor 2-1, gălățenii le-au administrat acestora o înfrângere și în campionat.

Gălățenii au marcat singurul gol în finalul unei reprize în care marile ocazii au lipsit. Gomes da Silva a centrat în fața porții, de unde Thalisson a respins nefericit. Mingea a ajuns la Frederic Maciel, care l-a învins pe Gertmonas cu un șut puternic la colțul lung.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.