O maşină de curse a ieşit de pe traseu în timpul unei competiţii desfăşurate duminică în Sri Lanka. A intrat într-o mulţime de spectatori şi de oficiali ai cursei, cauzând moartea a şapte persoane şi rănirea altor 20, au anunţat autorităţile.
Mii de spectatori au văzut accidentul care a avut loc în timpul cursei din oraşul Diyatalawa, situat la aproximativ 180 de kilometri est de capitala Colombo.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Nihal Thalduwa, a declarat, citat de news.ro, că una dintre maşini a ieşit de pe pistă şi a intrat în spectatorii şi oficialii evenimentului.
Şapte persoane, inclusiv patru oficiali, au fost ucise, iar alte 20 de persoane au ajuns la spital, a declarat Thalduwa. El a precizat că trei dintre răniţi se află în stare critică.
Thalduwa a declarat că poliţia a lansat o anchetă. Cursa a fost suspendată după accident.
Aproximativ 45.000 de spectatori se adunaseră pe circuitul de curse de la o academie militară din Sri Lanka. Evenimentul a fost organizat de armata din Sri Lanka şi de Sri Lanka Automobile Sports.
{{text}}