Qatarsis

„Nu mă interesează ce zice lumea, poate să vină Radu Naum să zică orice, să mă facă praf. Pe mine mă interesează părerea unei singure persoane, cea a lui Gică Hagi. Eu îmi dau viața să pun mâna pe primul titlu după 7 ani și stau să mă gândesc dacă mă ceartă unul și altul?!”, a spus Florinel Coman după FCSB - Rapid 2-2.

Sunt bărbat, îmi asum totul pentru familia mea și toți de lângă mine. Nu mă interesează ce se vorbește, am văzut ce s-a vorbit în studio la Digi. Am crezut că sare în aer studioul. Niște… nu știu. Voiam să le spun mai multe, dar mă stăpânesc

- Florinel Coman după FCSB-Rapid 2-2

Stimate domn, sunteți într-o fundamentală eroare. Nu vă ceartă nimeni. Nu v-am făcut praf. Discuțiile aprinse din studio sunt, de fapt, expresia unei dureri. A unei tristeți și a unei senzații de umilință. Suntem cu toții însoțitori ai fotbalului românesc și nu ne este indiferent ce se întâmplă cu el. Cu atât mai puțin ce se întâmplă cu cel mai bun fotbalist al campionatului.

Or, alegerea Qatarului, o fundătură fotbalistică, un depou al gazo-dolarilor, e un mic dezastru pentru comunitatea din care faceți parte. Denis Alibec, nu neapărat un exemplu de respectare a rigorilor meseriei de-a lungul carierei sale, voia neapărat să evadeze de acolo pentru a mai putea conta ca fotbalist și membru al naționalei. Dacă atât putem, suntem pierduți!

Nu despre Florinel Coman era vorba în esență în dezbaterile noastre, ci despre realitatea disperantă de a vedea produsul cel mai bun al unui sport în care se investesc zeci de milioane de euro aterizând într-un cimitir al elefanților, o vitrină de bunuri materiale sau vii, un spațiu în care eventual ajungi după ce te-ai săturat de marea performanță nu înainte de a fi ajuns măcar în preajma ei. Dacă nu mă credeți pe mine, atunci poate pe Gică Craioveanu sau pe Marcel Răducanu. Numele lor trebuie să vă spună ceva!

Dar poate că toate acestea vă sunt perfect indiferente. Fie. Contemplați însă această realitate: dacă e cineva care îl face praf cu adevărat pe Florinel Coman, acela e chiar Florinel Coman! Nu am încetat să laud public felul remarcabil în care v-ați transformat dintr-un risipitor de talent într-un mecanism al reușitei, un proiect al ambiției. Am admirat schimbarea umană, saltul mental, progresia esențială de la un copil răsfățat la un lider de echipă campioană.

În ciuda multor erori și a nervilor prost gestionați în anumite situații, am apreciat sinceritatea, autocritica și simțul adevărului pe care le-am perceput în destule interviuri. Acum, prin ceea ce faceți, dați cu piciorul la toate acestea. Piciorul care a dat atâtea goluri impecabile și pase de gol luminoase e folosit pentru a strica tot, ca și cum totul nu ar fi fost decât o farsă.

Erați exemplul care ne arăta că e posibil să te reinventezi în ciuda timpului pierdut. Trăiați un timp regăsit. Puteați fi modelul multor tineri pe care fotbalul nostru îi îneacă în prostiile lui recurente, îi rătăcește din habarnism, cinism și clientelism. Și slugărnicie patentă, bănuiesc că știți la ce mă refer. Ați avut curajul de a semnala prin diferite gesturi sau vorbe imixtiunile patronului care au dus la atâtea titluri pierdute. La Ovidiu, în meciul decisiv cu Farul din sezonul trecut, v-ați așezat pe iarbă și v-ați descheiat la șireturi. Gata!, păreați că spuneți. Până aici! Am crezut că văd atunci nevoia viscerală de a evada. N-am crezut că veți evada într-o închisoare. Fie ea și aurită.

Stimate domn, toate societățile împlinite ale acestei lumi au ajuns acolo pentru că membrilor acestora nu le-a fost indiferent poporul de lângă ei. Dacă fiecăruia îi păsa doar de familia lui, poate că am fi trăit într-o Europă sub cruce încârligată sau poate că D-voastră, în loc să aveți dreptul să vă vărsați nepotrivit supărările, ar fi trebuit să zâmbiți în poziție de drepți și să mulțumiți Conducătorului iubit.

Nu vă fac responsabil de soarta fotbalului românesc. Cumva sunteți o victimă a tuturor celor care au păcălit echipele străine pe la care au trecut ca rața prin apă, astfel că azi D-voastră și alții suferiți de prezumția de impostură. Translatați situația și gândiți-vă la un alt Florinel Coman de peste 10 ani, poate tot de la FCSB. Cum rămâne cu el? Ar mai putea avea ofertă doar din Iran pentru că ăsta e drumul pavat de înaintași.

Imposibil să avem fotbalul după care tânjim etern când fiecare alege calea cea mai ușoară și mai bănoasă. Dacă e așa, atunci să-l punem în cui și să nu mai pretindem nimic, mai ales de la naționala care a investit în D-voastră 5 titularizări în ultimele preliminarii și pe care ați răsplătit-o cu un singur gol. Și acela cu Andorra.

Mi se tot spune că nu aveați decât această ofertă, de la Al-Duhail. Înțeleg. Înțeleg și că, după ce Gigi Becali, visând la sumele cosmice niciodată atinse, nu v-a lăsat la Sporting pe 7 milioane acum mulți ani, când vârsta vă făcea mai vandabil, acum suma de reziliere e prea mare. Dar nu exista și altă cale? Aveți lângă D-voastră un exemplu. Se numește Crețu. Acest om condamnat la despărțire și-a forțat rămânerea luptând ca un nebun, ținând cu dinții de locul lui în echipă și câteodată chiar de adversari. Și a convins.

E dovada că atunci când vrei ceva cu disperare, când ai un vis, stelele se pot alinia. Un om așa cum s-a reorganizat interior Florinel Coman trebuia să facă orice pentru a se îndrepta către Vest, nu invers. Varianta actuală e exitul cel mai simplu. Poate e și expresia unei frustrări. În niciun caz a unei nebunii pe care credeam că o aveți. Și pe care sigur o aveau cei cu care am crescut eu, poate și D-voastră. Cei ale căror poze mari le fixam cu piuneze de pereți.

Spuneți că vă interesează numai părerea unei persoane, Gică Hagi. Nu întreb de ce nu și a patronului D-voastră, îmi închipui motivul. Dar familia Hagi a refuzat în cazul lui Ianis o ofertă uriașă venită din Rusia. Tânărul Hagi nu o fi ceea ce crede tatăl lui despre el sau ceea ce au sperat mulți și încă mai speră, dar e cel puțin un om care s-a construit pentru fotbal, nu pentru bani. Nici el nu a avut un covor roșu de oferte în față și viitorul îi e neclar. Se încăpățânează însă să lupte. Vrea să-și trăiască povestea până la capăt, oriunde ar fi acela.

Sunt campioni care și-au dat o parte din corp pentru sportul lor, vezi Simona Halep, care au trecut prin operații complicate pentru a-și da șanse, cum e Emma Răducanu. Apropo, știți ce mașină conduce Emma? Dacia Sandero, deși are contract cu Porsche. Tare sunt curios ce sfat v-a dat Gică Hagi.

Văd că v-au deranjat dialogurile pe alocuri furtunoase pe tema plecării D-voastră în deșert. Vestea bună e că dacă ajungeți acolo sigur scăpați de ele. Acesta e confortul celor care nu mai contează. Eu, cel puțin, nu aș vrea asta. Mi-am făcut iluzii, și îmi închipui că nu am fost singurul, că aveți fibra aceea a oamenilor care urmează un destin către un loc mai înalt decât un cartier din Doha.

Am crezut că vom spune mereu: priviți-l pe Florinel, luați aminte! O să o facem, dar în alt sens dacă plecați la capătul lumii fotbalului. Răfuiala esențială e, de fapt, cu fotbalul nostru, care își va forța curând vedetele să joace cu eschimoșii și pinguinii. Dacă atâta putem, să nu ne mai prefacem că nu știm de ce pățim ce pățim! Un zid se construiește cărămidă cu cărămidă. Până când vom fi la fel de izolați ca rușii fără să avem vreun război. Doar o endemică nepăsare față de noi înșine.