Campionate

S-a săturat de Ten Hag » Șeful lui Manchester United a început negocierile cu un câștigător de UCL

Erik Ten Hag/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă  —  luni, 22 aprilie 2024

Dezamăgit de rezultatele lui Erik Ten Hag, Jim Ratcliffe, acționarul lui Manchester United, caută un alt antrenor pentru sezonul viitor.

Miliardarul britanic l-a contactat deja pe Thomas Tuchel pentru a sonda terenul. Neamțul va fi liber de contract din vară, când se va despărți de Bayern Munchen.

Manchester United îl vrea pe Thomas Tuchel

Ratcliffe e un fan al lui lui Tuchel și crede că el o poate reclădi pe Manchester United, potrivit Mirror, care citează Kicker. L-a contactat deja pe german, iar semnalele ar fi pozitive.

Potrivit informațiilor din Anglia, pentru Tuchel ar fi un vis să o antreneze pe Manchester United. El a mai fost în Premier League, la Chelsea, echipă alături de care a luat Champion League în 2021. Thomas a cucerit titlul în Bundesliga anul trecut, cu Bayern, dar în acest sezon a ratat campionatul.

Leverkusen a câștigat matematic titlul în Bundesliga, iar Bayern va termina, cel mai probabil, pe locul doi. Pentru prima dată din 2012 încoace.

Manchester United, sezon sub așteptări

Manchester United are un sezon modest cu Ten Hag pe bancă, al doilea al olandezului în Premier League. „Diavolii” au ratat primul obiectiv încă din toamnă. Au terminat pe ultimul loc într-o grupă de Champions League cu Bayern, Copenhaga și Galatasaray, astfel că au părăsit cupele europene.

United are un parcurs slab și în campionat. E pe locul 7, cu 50 de puncte în 32 de meciuri jucate. Aston Villa, echipa de pe 4, ultimul loc de Champions League, e la 16 puncte peste Manchester United.

„Diavolii” s-au calificat recent în finala Cupei Angliei, însă cu mari emoții. Au fost egalați de la 3-0 în semifinala cu Coventry, din Championship, și s-au impus la penalty-uri, cu 4-2.

Ten Hag a ajuns în vara lui 2022 la United și mai are contract până în 2025. Astfel, va primi o sumă de bani de la conducerea clubului dacă va fi dat afara la vară.

VIDEO. Rezumatul meciului Manchester United - Coventry, în semifinalele Cupei Angliei

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.