Fotbal   •   Liga 1   •   CSU CRAIOVA

Revitalizare prin 3 decizii » Primele măsuri luate de Costel Gâlcă au avut impact la Universitatea Craiova

Cum a revitaliza-o Costel Gâlcă pe Universitatea Craiova încă de la primul meci

Articol de George Nistor   —  luni, 22 aprilie 2024

Universitatea Craiova s-a impus cu 3-1, în deplasare, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, la primul meci cu Costel Gâlcă antrenor. Maldonado, Ivan și Houri au fost marcatorii formației din Bănie care a arătat o cu totul altă atitudine față de cea din precedentele partide, cu Dragoș Bon interimar, respectiv Ivaylo Petev pe bancă, semn că impactul venirii unui nou tehnician a fost total.

Costel Gâlcă (52 de ani) nu a avut foarte mult timp la dispoziție și în doar câteva zile a retrezit la viață vestiarul prin măsuri simple care au dat roade. Unele dintre ele au fost dezvăluite chiar de către el, în declarațiile pe care le-a oferit în Covasna, la finalul partidei, iar celelalte sunt vizibile la o analiză atentă.

Universitatea și-a păstrat locul 2 și după etapa a 5-a a play-off-ului Superligii, aspect care l-a mulțumit pe deplin pe Mihai Rotaru. Finanțatorul a avut emoții la debutul noului său „principal”, dar la final a răsuflat ușurat și încrezător că a făcut o alegere perfectă pentru club.

Cum a revitalizat-o Costel Gâlcă pe Universitatea Craiova încă de la primul meci


Costel Gâlcă a revenit în campionatul României după 9 ani, ultima lui experiență fiind la FCSB, pe atunci cu denumirea de Steaua București, club cu care a reușit cucerirea titlului, a Cupei României și a Cupei Ligii.

Aflat pe lista scurtă alături de Mirel Rădoi, antrenorul a radiat în momentul prezentării sale în funcție, printr-un discurs plin de recunoștință.

„Universitatea Craiova este o echipă de tradiție a fotbalului românesc. Știu foarte bine că aici sunt condiții foarte bune. Le-am și văzut astăzi, pe viu și m-am convins. Mă bucur că domnul Rotaru m-a dorit”, a transmis fostul mare internațional.

Încrederea în propriile forțe, concentrarea în luarea deciziilor, dar și stabilizarea morală a jucătorilor care pot face diferența s-au evidențiat pe teren.


1. Universitatea Craiova a lui Gâlcă: plus de atitudine, economie de energie

La Sfântu Gheorghe, Universitatea Craiova a demonstrat că poate juca și un altfel de fotbal decât cel hazardat și bazat pe contraatacuri care să aducă puncte.

Alexandru Crețu, Ștefan Baiaram și Andrei Ivan, trei dintre jucătorii importanți ai vestiarului, au avut o evoluție degajată și au dat tonul echipei din teren în ceea ce privește atitudinea.

Per total, echipa a avut o prestație în care nu s-a văzut nicio clipă chinul pe care tactica îl poate declanșa fotbaliștilor, ba, din contră, s-a putut remarca plăcerea de a juca.

Atitudinea a venit în completarea economiei de energie, noțiune asupra căreia Costel Gâlcă insistă indiferent de echipa pe care o pregătește.

„Cred că e meritul jucătorilor, au avut atitudine, au înțeles rapid ce trebuie să facem. Sunt optimist pentru că am câștigat, dar meciurile vor fi diferite și va trebui să ne adaptăm, să fim mai inteligenți, să facem mai multă economie de energie”, a transmis antrenorul după primul său meci la noua formație.

VIDEO. Universitatea Craiova are nevoie de transferuri pentru titlu

2. În sfârșit, întâlnirea cu Andrei Ivan

Pentru Costel Gâlcă, Andrei Ivan a fost mereu un jucător favorit. L-a întâlnit prima dată atunci când era selecționerul României U17, în perioada 2013-2014, iar calitățile tehnice cumulate cu viteza de joc l-au impresionat.

„Sincer, cred că viitorul atacant al echipei naţionale o să fie Ivan Andrei de la Craiova. Are calităţi extraordinare”, afirma Gâlcă, după despărțirea de FCSB.

Câteva luni mai târziu, după ce a preluat-o pe Espanyol, din prima ligă a Spaniei, tehnicianul a încercat să-l transfere în schimbul a 3 milioane de euro, dar pretențiile lui Mihai Rotaru au depășit capacitatea financiară a clubului iberic.

12 milioane de euroera clauza de transfer a lui Andrei Ivan în 2016

Andrei Ivan evoluează pe postul de extremă stânga în lipsa lui Alex Mitriță, accidentat. Rămâne de văzut dacă va reveni pe poziția de atacant central după recuperarea coechipierului său.

3. Se sudează axul defensiv Maldonado - Badelj

După un sezon în care Ivaylo Petev a eșuat în încercările excesive de a găsi o formulă de apărare potrivită, Costel Gâlcă a ales să dea încrederea cuplului de fundași centrali Maldonado - Badelj.

Duminică, hondurianul de 25 de ani a marcat al doilea său gol pentru Universitatea Craiova, în timp ce Badelj a dat siguranță, chiar dacă în unele momente a fost contondent în duelurile cu adversarii direcți.

Maldonado și Badelj au avut o evoluție bună în Sepsi - Universitatea Craiova

Cei doi jucători au toate șansele de a constitui noul ax din apărarea oltenilor.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.