Vali Crețu, unul dintre campioni

La 35 de ani, după numeroase anunțuri publice de mazilire, fundașul dreapta se pregătește să ridice deasupra capului primul mare trofeu al carierei sale.

În filmele de război, cei rămași acasă se adună în piața publică, unde vine cineva, o autoritate, și citește lista celor căzuți pe front. Mulțimea se împarte în două. Unii plâng, pentru că numele celui drag tocmai a fost citit.

Ceilalți se retrag ușurați, deocamdată nu există nicio veste rea, dar ea ar putea veni oricând, poate chiar la următoarea lectură publică. De câțiva ani, Vali Crețu e mereu aproape să-i fie citit numele, dar scapă mereu.

Cu nouă vieți, ca pisica

Patronul îl tot ceartă și tot spune că o să-i facă vânt de la echipă. Ba că trebuie să joace Pantea (săracul, s-a accidentat, dar postul lui Crețu tot nu e sigur), ba că a fost adus Nana Antwi, ba că „Lampard” Ovidiu Popescu (și el indisponibil acum) acoperă bine postul, ba că și Ngezana ar putea fi la o adică fundaș dreapta.

Pentru Crețu, de vreo patru ani, de când a sosit la FCSB, se tot caută înlocuitori. Și până la urmă, tot el ajunge să joace acolo. Supraviețuitor, nouă vieți precum pisica. Oare câte dintre ele le-o mai fi având?

Mereu pe lista plecărilor

E printre clienții eterni ai reproșurilor. Ba că n-a strâns, ba că omul lui a centrat sau chiar a dat gol. Ba că atunci când a urcat în atac a centrat în copaci sau a uitat să revină în apărare.

Crețu pare mult mai la îndemână de certat, pentru că de la el nu se mai speră la mare lucru. La vârsta lui, de o vânzare profitabilă nici nu poate fi vorba. Ocupă locul unuia pe care s-ar putea lua bani buni, așa că în fiecare perioadă de transferări, de vară sau de iarnă, e cap de listă la plecări.

Obișnuit cu veștile rele

Acest om simplu, dintr-o bucată, dă însă dovadă de o stoică rezistență și de o putere de regenerare nebănuită. Anunțurile care-i prevestesc aproape întotdeauna plecarea par să-i treacă pe lângă urechi. Iar el, când e băgat, joacă.

Dacă e scos la pauză sau chiar mai devreme (s-au mai întâmplat și din acestea) nu zice nimic, tace și își așteaptă rândul. La flash-urile de după meciuri ajunge rar, acolo sunt trimiși corifeii, cei care prin plecarea lor ar putea aduce profit clubului.

Arde tot combustibilul

Cu toate acestea, Vali Crețu rămâne un meseriaș cinstit al fotbalului, un fundaș numai inimă. Un om care de aproape două decenii face același lucru. Apără flancul drept, urcă în atac, uneori greșește, dar niciodată nu-și lasă vreun strop de combustibil neconsumat  în rezervor.

Arde la 35 de ani ca la 19, de aceea a și ajuns la echipa națională (pentru doar două selecții) la peste 30 de ani, vârstă la care te gândești mai mult la retragere decât la imn.

Titlul și îmbrățișarea

Acum, după ultimele prestații impecabile, Crețu a primit un soi de ”moratoriu” de încă șase luni. Asta ar însemna cam până la Anul Nou, când el va face deja 36 de ani. Însă până atunci s-ar putea să mai greșească niște pase și discuțiile să revină.

Listele negre se actualizează mereu, nimic nu e definitiv, totul e în mișcare. Odată și odată va veni și finalul celei de-a noua vieți fotbalistice. Iar Vali va rămâne cu titlul acesta la care a contribuit din plin și, poate, cu imaginea aceea duioasă, când după ce l-a lovit din greșeală pe Mitriță, s-a dus la el și l-a pupat. Era astă-toamnă, cam pe la a șaptea sau a opta sa viață....