Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, a dezbătut la GSP LIVE situația „câinilor”.
Cu patru etape rămase de jucat, Dinamo este pe locul 8 în play-out, loc de baraj, dar e doar la un punct distanță de salvarea directă. Andrei Nicolescu a prefațat meciul cu FC Botoșani, a vorbit despre probleme de arbitraj din Superligă, dar și despre problemele din echipa lui Kopic.
VIDEO. Andrei Nicolescu, intervenție la GSP Live înainte de FC Botoșani - Dinamo
„Mereu avem încredere. Și căutăm să avem și noroc. Diseară vrem să luăm cele trei puncte. E normal ca fiecare om din club să-și susțină echipa, vom vedea la meci. Da, avem prime pentru salvarea de la retrogradare. E un sistem agreat de jucători și staff. E o motivație, dar nu cea mai importantă”, a spus Andrei Nicolescu.
Întrebat dacă se teme de arbitraj, mai ales că a protestat în ultima perioadă din cauza anumitor decizii, Andrei Nicolescu a declarat că: „Am vorbit despre arbitraje în contextul în care au existat decizii diferite în situații similare. Și nu am cerut decât ca la nivelul CCA să se stabilească o măsură unică în situațiile identice. Din păcate, anumite brigăzi iau o decizie, alte iau altă decizie. Deși sunt situații similare. Din păcate, domnul Vassaras explică doar parțial anumite decizii”.
Nicolescu a remarcat și o problemă la nivelul echipei, care a pierdut multe puncte pe final de meci.
„Cred că e o problemă de concentrare. Acest play-out e extrem de dificil. Am pierdut destule puncte pe finalul partidelor. Dacă suntem puternici și înțelegem că un meci are chiar și 100 de minute și trebuie să fim concentrați până la final, putem câștiga noi pe final. Depinde doar de noi”, a mai spus șeful „câinilor”.
{{text}}