Chiar dacă mă despart 12 ani de Radu Naum, mă consider din aceeași generație cu el. Mă simt mai aproape de felul său de gândire decât de cel al generației din care face parte Florinel Coman.
Îi înțeleg perfect atitudinea sfătoasă, superioară, acea relație pe verticală, despre care vorbea Alfred Adler, atunci când intrăm într-o discuție cu cineva mai tânăr decât noi.
Considerăm că dacă avem mai mulți ani de viață știm mai bine decât tinerii ce ar trebui să facă ei cu viața lor.
Și mă regăsesc în această atitudine pentru că așa am fost crescuți noi, cei din generația 40+.
Pe timpul în care ne-am format noi ca oameni, nu prea conta ce vrem noi. Noi eram mici și proști, știau mai bine părinții sau profesorii ce e mai bine pentru noi.
Și pentru că preluăm multe din lucrurile care nu ne plăceau când eram copii sau adolescenți, am ajuns acum să ne situăm superior, vorbim cu „stimate domn” ca să le arătăm noi cât de culți suntem.
Le trasăm obiective pe care ei nu și le doresc și apoi ne scandalizăm că nu le-au îndeplinit.
Le spunem că „puteau fi modelul multor tineri” deși ei sunt deja modelul foarte multor tineri. Doar că nu sunt modelul la care visăm noi, cei din altă generație.
Că ne place sau nu, asta e. Cei mai mulți tineri se regăsesc în Florin Coman real, nu în Florinel Coman imaginat de noi.
Șeptarul FCSB-ului e de departe cel mai iubit jucător din Liga 1 nu pentru că dă dovada de sinceritate, autocritică sau simț al adevărului.
Ci pentru că este reprezentantul perfect al “Generației Eu”, așa cum a numit-o Jean Twenge.
Studiile făcute de psiholoaga americană au arătat că noua generație are o apetența crescută pentru avuția materială și o dorință scăzută pentru muncă.
Și că rețelele de socializare alimentează acest narcisism.
Iar acești tineri nu au nicio vină că au crescut în acest mediu în care drepturile și privilegiile se confundă adesea.
În care oamenii cred că au „dreptul de a fi fericiți” sau „dreptul de a fi tratați cu respect”, chiar dacă înseamnă că trebuie să încalce drepturile altora pentru a obține ceea ce își doresc.
În care publicitatea ne ispitește să cumpărăm produse prin promovarea răsfățului personal și al materialismului.
Iar dacă ne doare cu adevărat ce se întâmplă cu “cel mai bun fotbalist al campionatului”, cu tinerii din ziua de azi, cu viitorul acestei lumi, ar trebui să ne schimbăm noi mentalitatea.
Să lăsăm aerele de atotcunoscători și de moraliști și să încercăm să-i înțelegem, pe ei și societatea în care au crescut.
Să ne purtăm cu mai mult respect față de ei, din acela adevărat, nu zeflemitor. Să îi ascultăm, să le oferim încredere, să îi tratăm ca egalii noștri.
Și apoi am putea rămâne surprinși de potențialul lor, de calitățile lor și de aportul lor la o lume mai bună.
{{text}}