Răzvan Patriche (37 de ani) a tras concluziile, după ce Dinamo a fost învinsă de FC Botoșani, scor 1-2, la capătul unui meci nebun.
Dinamo a cedat în prelungirile meciului din etapa #6 din Superliga într-un meci în care a avut ghinionul să își dea autogol, să irosească o lovitură de pedeapsă și să ia un cartonaș roșu. Toate s-au întâmplat în prima repriză!
La final, Răzvan Patriche a declarat că nu înțelege care este motivul pentru care Dinamo suferă atât de mult în finalurile de meci. A fost al 4-lea meci din ultimele 5 în care echipa lui Kopic ia gol după minutul 90.
Acesta crede că echipa lui a luptat și merita să obțină mai mult în acest meci.
Răzvan Patriche, după ce Dinamo a fost învinsă de Botoșani: „Îmi pare rău pentru oamenii care au venit!”
„Un meci nebun. Am avut gol, gol anulat, am avut penalty anulat. Am avut om în minus. Am luptat ca nebunii, dar din nou am luat gol. Ceva nu se leagă, dar nu înțeleg ce. La final, nu avem rezultate.
Dacă am ști ce se întâmplă, nu am mai fi în situația asta. Îmi pare rău pentru oamenii care au venit. Eu cred că meritam un punct. Vine Voluntariul acum.
Este normal să fie și oboseală, am jucat numai în deplasare. Trebuie să ne revenim cât mai repede. Încă mai sunt șanse (n.r. pentru salvarea directă de la retrogradare). Trebuie să luptăm.
Trebuie mai mult. Azi am avut de toate. Din păcate, nu am știut să gestionăm finalul de partidă”, a spus Răzvan Partiche, conform orangesport.ro.
Ionel Dănciulescu l-a criticat pe Răzvan Patriche: „Interpretează foarte prost”
Ionel Dănciulescu a criticat modul în care Patriche a ieșit cu mingea la picior într-un moment în care fostul dinamovist consideră că nu ar fi fost cazul.
O partidă nebună. Au fost situații de poartă. Criza a fost mare pentru ambele. Nu mai este o întâmplare că pierdem pe final de meci. Deja se întâmplă de câteva meciuri. Patriche vrea să joace cu minge la picior, ceea ce e interzis într-o asemenea situație. Interpretează foarte prost în această situație.
Un meci foarte frustrant pentru noi, e greu. Știam că va fi greu, orice meci e greu din play-out. Suntem foarte supărați. Nici nu știu ce să spun, deja este penibil și aici suntem toți implicați. Nu arăt cu degetul, toți suntem implicați, dar ceva nu este în regulă.
- Dennis Politic, extremă stângă la Dinamo
{{text}}