Fotbal   •   Liga 1   •   FC BOTOȘANI - DINAMO 2-1

Zeljko Kopic nu mai înțelege nimic: „Nu am mai trăit o asemenea experiență în viața mea”

Zeljko Kopic (46 de ani), antrenorul lui Dinamo

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 23 aprilie 2024

Antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic, a venit descumpănit în fața jurnaliștilor, după 1-2 cu FC Botoșani. El nu și-a criticat jucătorii, dar a admis că „o să fie foarte greu”.

Dinamo a pierdut la Botoșani în prelungiri, 1-2, urmarea unui gol înscris de Sebastian Mailat (90+1). Pentru antrenorul „câinilor”, Zeljko Kopic, o imensă dezamăgire, mai ales că nu-i prima oară când echipa lui cedează puncte pe final de partidă.

Zeljko Kopic: „Mi-e greu să spun ceva”

Tehnicianul croat și-a găsit cu greu cuvintele, dar s-a ferit să-și critice jucătorii. „Am pierdut meciul în ultimul minut. Nu am mai trăit o asemenea experiență în viața mea, pentru mine este greu să spun ceva.


Dacă vorbesc despre a doua repriză, jucătorii s-au luptat, ne-am apărat foarte bine și cred că Botoșani nu a avut ocazii mari până la ultimul minut. O să fie foarte greu.

În prima repriză am avut multe ocazii, după primul gol primit am început să jucăm mai în față, am avut penalty, am marcat, dar e greu. Trebuie să ne revenim și să jucăm vineri cu Voluntari cu tot ce avem. Când primești asemenea gol e greu să explici”, a spus Zeljko Kopic.

Răzvan Patriche: „Ceva nu se leagă, dar nu înțeleg ce”

Căpitanul lui Dinamo, Răzvan Patriche, a declarat că nu înțelege care este motivul pentru care Dinamo suferă atât de mult în finalurile de meci. A fost al 4-lea meci din ultimele 5 în care echipa lui Kopic ia gol după minutul 90! El crede că echipa lui a luptat și merita să obțină mai mult din acest meci.


„Un meci nebun. Am avut gol, gol anulat, am avut penalty anulat. Am avut om în minus. Am luptat ca nebunii, dar din nou am luat gol. Ceva nu se leagă, dar nu înțeleg ce. La final, nu avem rezultate.

Dacă am ști ce se întâmplă, nu am mai fi în situația asta. Îmi pare rău pentru oamenii care au venit. Eu cred că meritam un punct. Vine Voluntariul acum.

Este normal să fie și oboseală, am jucat numai în deplasare. Trebuie să ne revenim cât mai repede. Încă mai sunt șanse (n.r. pentru salvarea directă de la retrogradare). Trebuie să luptăm.

Trebuie mai mult. Azi am avut de toate. Din păcate, nu am știut să gestionăm finalul de partidă”, a admis Partiche, conform orangesport.ro.

Mai puteți citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.