Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Mihai Stoica dezvăluie că e antrenorul lui preferat, peste Olăroiu și Dan Petrescu: „L-am dorit mult! Îl pui cu oricine și îl aleg pe el”

Mihai Stoica (59 de ani), președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, a declarat că este fanul lui Răzvan Lucescu (55 de ani), antrenorul celor de la PAOK Salonic, echipa care ocupă locul 3 în Grecia.

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  miercuri, 24 aprilie 2024

Mihai Stoica (59 de ani), președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, a declarat că este fanul lui Răzvan Lucescu (55 de ani), antrenorul celor de la PAOK Salonic, echipa care ocupă locul 3 în Grecia.

Mihai Stoica spune că l-ar alege pe Răzvan Lucescu în detrimentul oricărui antrenor. Acesta apreciază foarte mult latura umană a fostului selecționer al României din perioada 2009-2011.

Mihai Stoica, „cucerit” de Răzvan Lucescu: „Poţi să mi-l pui cu oricine şi îl aleg pe el”

Pe Răzvan poţi să mi-l pui cu oricine şi îl aleg pe el. (n.r. Şi cu Dan Petrescu?) Da! La mine sunt uşor de făcut alegerile. Antrenorul trebuie să aibă un cumul de calităţi, nu doar să ştie să antreneze sau să facă rezultate”, a spus Mihai Stoica, conform orangesport.ro.


Întrebat cum de este prieten cu Răzvan Lucescu, un rapidist convins, Stoica a spus: „Pur şi simplu aşa te duce viaţa, să cunoşti oamenii mai bine şi să îţi dai seama că ai multe în comun. Îl apreciez enorm! L-am dorit mult la Urziceni, am fost aproape aproape!

Mihai Stoica consideră că Lucescu Jr. a reușit să își creeze singur un nume important în fotbal, fără să fie avantajat de faptul că este fiul tehnicianului care se bate cu Pep Guardiola și Sir Alex Ferguson la numărul de trofee cucerite.

De asemenea, MM apreciază faptul că antrenorul lui PAOK este un om de o modestie rară, în ciuda banilor pe care i-a câștigat până în acest moment.

Mihai Stoica consideră că Răzvan Lucescu și-a făcut singur un nume important: „Și-a dezlipit eticheta lui Mircea”


„Prima este o declaraţie pe care a dat-o fostul golgheter al Franţei şi al Turciei, cu care el lucra în Arabia Saudită, care a zis că Lucescu e cel mai bun antrenor cu care a lucrat vreodată! Pentru mine asta a fost suficient”. 

Şi a doua tot despre Răzvan, faptul că succesul şi tot ce a realizat în ultima vreme l-au făcut, de asemenea, să se desprindă de numele lui Mircea! Era greu, el şi-a dezlipit eticheta singur.

A câștigat mulți bani, iar asta în loc să îl facă mai distant de noi, muritorii de rând, l-a făcut mult mai uman! Este un om cu care te întâlneşti şi îţi face plăcere să stai de vorbă. Nu îţi vorbeşte de sus, când succesul te schimbă în bine înseamnă că ai valoare, ai caracter!”, a mai spus Mihai Stoica.

VIDEO. Mircea Lucescu despre eliminarea lui PAOK, despre FCSB - Rapid și alegerea lui Lobonț ca antrenor la giuleșteni

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.