Cu „better football” și „improve the game” rostite la infinit până ieri, Zeljko Kopic, antrenor cu două KO-uri în pașaport, este mai aproape să o pice pe Dinamo în Liga 2 decât să reușească isprava. Pentru că tot ce produce fotbalul său e la nivel de capete sparte.
La Botoșani, s-a consumat încă un episod care ne spune, pe față, că timpul e unica strategie a „câinilor” în play-out. De la ceas, la calendar, pe 1 mai, croatul ajunge la cinci luni de mandat. Îl prinde într-un moment în care pare izolat de cazul echipei sale cu o motivație care trece de joc.
Fără a intra prea mult în analiza discursului, segmentat pe minute favorabile și niciodată focalizat pe cadrul general, Kopic a lăsat unitatea în vestiar și a virat spre persoana sa, dacă soluții nu sunt.
Dinamo, la mila timpului, nu e Dinamo
„Nu am mai trăit o asemenea experiență în viața mea”, a transmis, după meci, antrenorul fără pic de Hrvatska în sânge și cu o frică în ochi pe care o bănuiesc a fi românească, vădit dobândită deci. O replică din care jucătorii, dar și suporterii, nu pot rămâne cu nimic bun.
Ba chiar poate fi un semnal târziu că nu această atitudine va aduce energia bună într-un vestiar atât de cosmopolit și unit doar de scop și presiuni de galerie.
Toată lumea a înțeles că Dinamo și-a ales antrenorul în așa fel încât aura de necunoscut, liniștea de om nou și bariera limbajului să conducă la un mod de lucru fără presiune, într-un campionat al nerăbdării.
Cum timpul nu a fost niciodată aliatul lui Dinamo, nici măcar când Chihaia îl îngropa pe Barthez, poate că e momentul ca Zeljko Kopic să-și facă autocritica, pentru a nu rata un nou moment al sincerității.
Uneori, poți să vezi lumina dacă te înfrângi și cobori acolo unde-ți sunt temerile și portretul de nevinovat. Mai sunt trei partide. Sparge sticla, altfel o pici!
{{text}}