Fotbal   •   Liga 1   •   Farul - Rapid

Scene incredibile la Farul - Rapid » L-a împins pe Bogdan Lobonț după ce a fost schimbat

Articol de Adrian Duţă   —  miercuri, 24 aprilie 2024

Farul - Rapid. Ermal Krasniqi, extrema giuleștenilor, a recurs la un gest surprinzător când a fost schimbat, în minutul 60.

Kosovarul a fost înlocuit cu Funsho, iar Bogdan Lobonț a încercat să-l ia în brațe când acesta trecea pe lângă el. Krasniqi nu a vrut să-l vadă pe antrenorul interimar și l-a împins.

Scene incredibile în Farul - Rapid


Semne că la Rapid lucrurile sunt extrem de tensionate. Krasniqi s-a dus apoi pe bancă și camerele l-au surprins extrem de supărat.

Rapid s-a prăbușit apoi și a încasat două goluri în 3 minute. Andronache a făcut 2-1 în minutul 65, cu poarta goală din doi metri.

Apoi, în minutul 67, Benchaib a făcut 3-1 după ce l-a ridiculizat pe Braun.

Dan Șucu, dezamăgit la „oficială”


Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, a fost la Ovidiu pentru a urmări meciul cu Farul. Giuleștenii trec printr-o perioadă dezastruoasă, în primele 5 etape din play-off au făcut doar un punct, după 2-2 cu FCSB. Rapid s-a dus la Ovidiu cu misiunea clară de a câștiga, însă prima repriză a fost modestă și s-a încheiat cu golul lui Louis Munteanu.

Atacantul Farului care e dorit de Rapid a deschis scorul în minutul 40. I-a luat fața lui Iulian Cristea și a marcat din alunecare, după o centrare din dreapta.

În acel moment, camerele care au transmis meciul s-au mutat pe tribuna oficială, unde se afla Dan Șucu. Omul de afaceri a fost extrem de dezamăgit și și-a pus mâinile pe față. Rapidul a egalat însă înainte ca echipele să fie trimise la cabine. Rrahmani a punctat dintr-un penalty dictat cu ajutorul VAR-ului, pentru un henț al lui Nedelcu în careu.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.