Marius Șumudică, tehnician campion cu Astra, susține că în club ar fi intrat 17 milioane de euro în perioada în care a antrenat echipa din Giurgiu, dispărută între timp.
Șumudică a antrenat la Astra, în al doilea mandat, în perioada aprilie 2015 - iunie 2017. A luat titlul în 2016, în primul sezon cu play-off, apoi s-a dus cu echipa până în „16-imile” Europa League.
Marius Șumudică: „Au intrat 17 milioane de euro în Astra, într-un an și 3 luni”
„Am luat campionatul cu Astra acum destul de mult timp. Dar știu cum funcționam atunci, cu cesiuni, cu promisiuni la jucător, nu aveam nici apă caldă. Făceam antrenament la Ploiești și puneau celofan pe scaune să nu le murdărească de noroi iarna. Își făceau baie acasă, prin apartamente închiriate prin Pipera, plătite de ei până luau banii. Până la urmă e bine că s-au luat banii.
Noi am produs atunci, într-un an și jumătate, 17 milioane de euro. Eu, Coman, toți. Era privat de libertate domnul Niculae la momentul acela. Cu transferuri, cu calificare în primăvara europeană, atât am băgat în club.
Am scos-o pe West Ham United de două ori [din preliminariile Europa League]. Cu tot ce s-a încasat, au intrat 17 milioane de euro în club. Într-un an și trei luni, cam așa.
Au fost vânduți atunci Boldrin, Amorim, Silviu Lung, Săpunaru. Cu tot cu transferuri și calificări s-au adunat cei 17 milioane de euro profit. Atât am produs noi atunci. Și ne-am calificat în primăvară europeană”, a declarat Marius Șumudică, potrivit fanatik.
Astra a dispărut în 2023
Din cauza problemelor financiare grave, Astra a retrogradat în 2022. Nu a luat startul în Liga 2, ci în Liga 3, unde a rezistat doar jumătate de an.
Clubul lui Ioan Niculae a fost dezafiliat oficial în ianuarie 2023 de către Federația Română de Fotbal.
{{text}}