Bielorusa Maria Kanaval (27 de ani) de la Dunărea Brăila și ucraineanca Iaroslava Burlachenko (31) de la Gloria Buzău vor juca pentru naționala de handbal a României.
Moda jucătorilor naturalizați tinde să prindă și în România. Maria Kanaval și Iaroslava Burlachenko și-au depus actele pentru obținerea cetățeniei române și vor putea juca pentru România la Campionatul European care va începe în 28 noiembrie. Cele două handbaliste fac ambele faze, atac și apărare, și vor fi soluții în plus pentru selecționerul Florentin Pera.
Programul „tricolorelor” în grupa B la EURO este următorul: România – Cehia (29 noiembrie, ora 19:00), Muntenegru – România (1 decembrie, 19:00) şi Serbia – România (3 decembrie, 19:00).
Kanaval are concurență la națională
Bielorusa Maria Kanaval are 27 de ani, 1,87 m înălțime și joacă în inter stânga. Este legitimată din 2020 la Dunărea Brăila, unde este titulară în inter stânga, iar în acest sezon a marcat 27 de goluri în EHF European League și alte 66 din 109 aruncări în Liga Națională. Kanaval are în campionat un procentaj de reușită a aruncărilor de la 9 metri de 51% . În defensivă, bielorusa se apără în zonă centrală.
Și datorită prestației sale, Brăila s-a calificat în F4 EHF European League, finala Cupei României și este pe locul 4 în campionat. Soluțiile selecționerului Florentin Pera în inter stânga, după retragerea Cristinei Neagu, au fost: Bazaliu, Stoica și Lixăndroiu. Acestora li se va adăuga din vară Sorina Grozav, care revine după ce a născut.
Burlachenko va face pereche cu Ostase
Iaroslava Burlachenko/ foto Imago ImagesUcraineanca Iaroslava Burlachenko are 31 de ani, 1,79 m înălțime, este pivot și joacă din 2022 la Gloria Buzău. Burlachenko joacă în campionatul Românei din 2016 și a mai evoluat la Craiova, Slobozia și Minaur Baia Mare. În defensivă se apără în zona intermediară.
După retragerea Crinei Pintea de la națională, postul de pivot a rămas deficitar în viziunea selecționerului Florentin Pera, doar Lorena Ostase fiind o opțiune clară.
Cele două vor putea debuta pentru România în octombrie, la Trofeul Carpați
Prima acțiune a lotului național unde ar putea participa Kanaval și Burlachenko va fi în perioada 28 iulie-1 august, când naționala se reunește într-un cantonament de pregătire, iar cele două handbaliste vor putea juca pentru România în octombrie, la Trofeul Carpați.
Turneul se va juca la Cluj Napoca, iar FRH așteaptă confirmări de la echipele invitate, primele 10 naționale de la EURO plus Brazilia.
{{text}}