Riccardo Piscitelli (30 de ani), fostul portar al lui Dinamo, a fost anunțat oficial la Ujpest Budapesta. E prima mutare confirmată de maghiari după semnarea parteneriatului cu gigantul petrolier MOL.
Riccardo Piscitelli este un portar italian format în academia lui AC Milan. În sezonul 2019/2020 a îmbrăcat tricoul lui Dinamo. De atunci a mai jucat pentru portughezii de la Nacional și maghiarii de la Mezokovesd.
Piscitelli, fostul portar al lui Dinamo, a semnat cu Ujpest
Piscitelli s-a înțeles cu noua echipă, Ujpest. E primul transfer reușit de noii sponsori, MOL. „Riccardo este primul fotbalist confirmat în noua eră. Conform planurilor noastre, mulți îl vor urma. Avem încredere în calitățile lui”, a spus Balazs Benczedi, directorul executiv al lui Ujpest.
Ujpest este cel mai vechi club din Ungaria. Are niște fani incredibili, am avut șansa să îi urmăresc în ultimii ani. Mi-a fost propus un proiect cu obiective mari. Chiar m-a motivat. În timpul negocierilor am simțit că mă vor cu adevărat. Nu îi puteam refuza!
- Riccardo Piscitelli
MOL, noul sponsor al lui Ujpest
MOL, firmă prezentă și pe piața din România, a sponsorizat-o în ultimii 13 ani pe actuala Fehervar FC. Cele două entități au întrerupt parteneriatul în vara lui 2023. Compania petrolieră a bătut palma cu Roderick Duchâtelet, fostul finanțator al lui Ujpest. Documentele urmează să fie înregistrate la sfârșitul lunii aprilie 2024.
Ujpest Budapesta are în palmares 20 de titluri de campioană a Ungariei, ultimul cucerit în 1998. Doar Ferencvaros (34) și MTK Budapesta (23) au mai multe.
Ujpest a cucerit în 11 rânduri și Cupa Ungariei. Cel mai recent triumf a fost în sezonul 2020/2021.
Ujpest a avut emoții în privința retrogradării în acest sezon. E prima deasupra liniei, cu 9 puncte avans față de Kisvarda.
{{text}}