Dani Coman, 45 de ani, a părăsit-o pe FC Hermannstadt la jumătatea lunii aprilie și încă nu a făcut un anunț concret cu privire la viitoarea sa destinație. Acesta e dorit insistent la FC Argeș, primul club din cariera de jucător, variantă căreia i se adaugă „pista Rapid”, vehiculată în ultima vreme, plus zvonul unui posibil viraj către birourile LPF.
Omul care l-a curtat intens pe Coman în ultima perioadă, Viorel Tudose, sponsor principal la FC Argeș, și-a „reînnoit” oferta pentru fostul goalkeeper, explicând într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor ce ar însemna sosirea acestuia la Pitești.
„Repet ce am mai spus și folosesc din nou cuvântul «ipocrit»... Nu pot să spun că nu mi-l doresc pe Dani Coman într-o funcție de conducere. Abia s-a despărțit de Sibiu, am înțeles că a spus că vrea să stea cu familia, știu că îl curtează și alte cluburi din prima ligă, că au vorbit cu el”, a declarat Tudose în primă fază, pentru GSP.ro.
Totuși, concurența pentru argeșeni se anunță a fi aprigă, pe fir infiltrându-se, pare-se, nume mari din Superligă. Tudose a lăsat de înțeles că Universitatea Craiova ar putea fi una dintre posibilele destinații ale oficialului.
„Decide cu sufletul și vine la FC Argeș sau alege varianta la îndemână financiar”
Afaceristul a detaliat:
„Costel Gâlcă, pe care eu am vrut să-l aduc la Pitești, este acum antrenorul Universității Craiova. Am spus-o, singurul care-i poate oferi lui Gâlcă ceea ce-și dorește este Mihai Rotaru la Craiova. Are cea mai modernă bază de pregătire, are tot ce-și dorește și cred că ei doi vor face ceva deosebit acolo.
Acum, dacă Mihai Rotaru și-l dorește și pe Dani Coman, vă dați seama că cel care decide e chiar Dani Coman. Și el are doi vectori în a decide: alege cu sufletul spre Pitești sau alege varianta care îi e imediat la îndemână, inclusiv mai bună din punct de vedere financiar, oferită de Rotaru cu aplicabilitate imediată... Sau vine pe un proiect de 3-4 ani la FC Argeș, cu sufletul alături de oraș.
Dani Coman e curtat la tot pasul / Sursă foto: Imago
Iar FC Argeș, împreună cu Dani Coman, poate să atingă nivelul Universității Craiova. Nu este greu de atins, important este să vrem și să găsim oameni. Bani au toți, dar capitalul uman e mai important decât cel financiar. Eu, dacă aș fi în locul lui Mihai Rotaru, l-aș aconta pe Dani Coman”, a adăugat Tudose.
Mi-l doresc pe Dani Coman, totul depinde de el. Dacă alege doar partea financiară și rezultatele imediate, se duce la Craiova, este normal. Sau poate să aștepte dacă Piteștiul merge la «baraj»...
- Viorel Tudose, sponsor principal FC Argeș
Dani Coman: „Dacă mi s-ar propune să vin la Rapid și să plece Daniel Niculae, nu aș face-o”
Întrebat recent dacă are de gând să vină la Rapid, Dani Coman a spus că pentru moment nu ia în calcul o astfel de mutare.
„Dacă în momentul de față mi s-ar propune să vin la Rapid și să plece Daniel Niculae, nu aș face-o. Indiferent cât țin eu la Rapid. Nu aș face-o pentru nimic pe lumea asta
Pentru mine urmează o vacanță. Vreau să mă relaxez și să mă liniștesc. Nu am avut o perioadă bună în ultimul timp și vreau să stau cu familia.
Indiferent de echipa la care am activat, am fost aproape de Rapid, FC Argeș și echipele la care am lucrat. Mereu veneam cu plăcere la meciurile Rapidului. Și o voi face în continuare. Nu îmi interzice nimeni. Îmi face plăcere să merg la meciuri. Merg, dacă pot, la toate meciurile. Nu înseamnă că vin la un meci ca să vânez vreun post”.
{{text}}