Daniel Niculae, președintele de la Rapid, este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice care a cutremurat fotbalul românesc în martie.
Daniel Niculae a fost ridicat de autorități în martie și a fost audiat o zi, apoi a fost lăsat să plece, în cazul materialelor pirotehnice. Inițial, președintele de la Rapid a fost audiat în calitate de suspect.
Acum, el va fi urmărit penal, potrivit unui comunicat oficial al autorităților. Niculae va fi cercetat în libertate.
FOTO. Materialele pirotehnice folosite de suporterii de la Rapid
Cutremur la Rapid! Daniel Niculae, urmărit penal
Daniel Niculae e acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe stadion. El ar fi lucrat cu Liviu Ungurean, liderul galeriei de la Rapid și cel care a condus un grup infracțional.
„Bocciu'” a fost închis preventiv 30 de zile, inițial, apoi pedeapsa i-a fost mărită cu alte 30 de zile.
Comunicat oficial al Parchetului de pe lângă Tribunalul București
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a transmis un comunicat oficial: „În continuarea comunicatelor de presă nr. 24/VIII-3/2024 din 14.03.2024 și 25/VIII-3/2024 din 15.03.2024, precum și ca urmare a interesului public manifestat, Parchetul de pe lângă Tribunalul București aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 17.04.2024 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au extins acțiunea penală față de 2 inculpați, persoane fizice, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept prev. de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal și art. 41 alin. (1) Cod penal, respectiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept (2 acte materiale) prev. de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, cu aplicarea art. 48 alin. 1 Cod penal și art. 35 alin. (1) Cod penal.
În fapt, în sarcina primului inculpat s-a reținut că, în data de 14.03.2024, a deținut fără drept mai multe materiale pirotehnice la adresa de reședință, după cum urmează:
- 34 cutii inscripționate "Triplex Stroboskop 90 Sek", cat. F2, a câte 3 buc. articole pirotehnice tip stroboscop fiecare - total 102 buc.;
- 1 buc. articol pirotehnic sub formă de cilindru, inscripționat "Enigma Fireworks" – CACTUS RAIN;
- 31 buc. articole pirotehnice sub formă de cilindru, neinscripționate, la exterior fiind din carton de culoare maro;
- 14 cutii a câte 10 buc. articole pirotehnice fiecare tip petarde luminoase inscripționate "Pyro Boom 2 - Flash Banger – petardă luminoasă", cat. F4 - total 140 buc.
- 23 buc. articole pirotehnice sub formă de cilindru, culoare verde, inscripționate "Pirotecnica Manna" KL F2/NR REJ 2806-F2-001191;
- 6 buc. articole pirotehnice tip torță, culoare albă, cu capace în laterale de culoare roșie și verde, inscripționate pe capace "FDF";
- 14 buc. articole pirotehnice tip torță, formă cilindrică, inscripționate "Pirotecnica Manna - Torcia Manna", KL T1 NEC”
De ce e acuzat Daniel Niculae
Parchetul a transmis și că Daniel Niculae e acuzat de faptul că l-a susținut moral și material pe „Bocciu'”:
- În data de 27.01.2024, a sprijinit material și moral pe liderul grupării (și persoanele pe care acesta le controla din această calitate inclusiv autorii neidentificați care au folosit materialele pirotehnice în contextul organizării unui meci de fotbal), sprijinul material oferit în calitatea sa de președinte al unui club de fotbal constând în oferirea unor sume de bani pentru achiziționarea materialelor pirotehnice, fiind și de acord ca persoanele neidentificate să folosească materialele pirotehnice, fără drept, în incinta stadionului în data de 27.01.2024 transmițând acest acord liderului grupării, oferind astfel și sprijin moral.
- În data de 09.03.2024, l-a sprijinit moral pe liderul grupării (și persoanele pe care acesta le controla din această calitate inclusiv autorii neidentificați care au folosit materialele pirotehnice în contextul organizării unui meci de fotbal), sprijinul moral oferit autorilor necunoscuți în calitatea sa de președinte al unui club de fotbal constând în aceea că a fost de acord ca autorii neidentificați să folosească materiale pirotehnice la începutul unui meci de fotbal disputat în data de 09.03.2024, transmițând liderului grupării acordul său în acest sens, după ce acesta din urmă l-a solicitat pentru ca membrii galeriei să acționeze fără a afecta relația pe care o are cu clubul de fotbal pe care îl susține, înlesnind astfel activitatea infracțională constând în deținerea, transportarea și folosirea de materiale pirotehnice, fără drept, la începutul meciului de fotbal.
Reacția lui Daniel Niculae, la o lună după ce a fost dus la audieri: „O mizerie de dosar!”
La o lună după ce a fost dus la audieri, Daniel Niculae a rupt tăcerea despre dosarul în care e urmărit penal.
„Cu această mizerie de dosar s-a aruncat cu noroi peste o carieră frumoasă de 20 de ani. Oamenii care mă cunosc știu ce am făcut bine și... nicidecum să apar ca ultimul criminal. Au fost niște mizerii, au apărut fel de fel de teorii ale conspirației” a fost prima reacție a președintelui.
Acesta a mai spus la DigiSport: „Sunt alte teorii ale conspirației invocate: că sunt alegeri în acest an, că sunt jandarmi care vor să avanseze în carieră. Jandarmeria a devenit foarte agresivă de un an de zile la adresa echipelor cu mulți suporteri”.
Referitor la stenogramele apărute, Daniel Niculae a precizat: „Eu nu l-am sunat niciodată pe Sebi Colțescu, nu am numărul niciunui arbitru. Nu este corect ca doi oameni să se afle în închisoare pentru atât de puțin. Legea este depășită, dar acest lucru nu ține de noi. Nu a existat niciun dialog cu Sebi Colțescu. Nu am vorbit în viața mea cu niciun arbitru!”.
{{text}}