International   •   Campionate   •   ANGLIA

Anunț de mare impact în Premier League! Măsura care schimbă fotbalul englez! Ce coeficient se va aplica

Și fanii se revoltă împotriva puterii, lăcomiei și banilor fără măsură tocați de granzii din Premier League / Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 26 aprilie 2024

Premier League e decisă să pună stop cheltuielor fără măsură făcute de granzi. Potrivit The Athletic, 17 de cluburi vor vota ca echipele cele mai bogate să poată folosi pentru salariile jucătorilor și alte investiții în loturi sume ce ating maximum de cinci ori venitul înregistrat de ultima clasată! Noutatea se va aplica din sezonul 2025-2026.

Premier League se află în fața unui moment istoric al epocii moderne. Repetatele încălcări ale legilor fair-play-ului financiar de către cele mai bogate cluburi au determinat o revoltă din partea celor mici și, în cele din urmă, se va face ceva pentru a frâna investițiile nelimitate pe care și le permit granzii.

Potrivit The Athletic, luni se supune la vot propunerea ca între cheltuielile totale făcute la vârf cu salariile fotbaliștilor și cu alte sume „injectate" în loturi și în stafful tehnic și veniturile raportate de ultima clasată, din banii pentru drepturile de televizre și alte acorduri comerciale, să fie un raport maxim de 5!

Sunt necesare cel puțin 14 voturi pro din cele 20 de cluburi din Premier League


Aceeași sursă, ce dezvăluie că a mai existat recent o tentativă de a fixa plafonul la 4,5, susține că această inițiativă a ligii engleze va fi votată luni de 17 din cele 20 de participante la cea mai tare competiție națională de pe continent.

Singurele care vor respinge decizia sunt Manchester City, Manchester United și Chelsea. Pentru a fi adoptată, modificarea va trebui să întrunească minimum 14 voturi pentru, iar în cazul aprobării (aproape în unanimitate) se mai precizează că aplicarea acesteia se va face începând cu sezonul 2025-2026.

604 milioane de euro ar fi fost limita pentru actualul sezon!

Publicația engleză menționată a făcut și un calcul concret, pe cifrele economice declarate oficial pentru ediția 2022-2023, „limita ar fi fost de 518 milioane de lire sterline (circa 604 milioane de euro), de cinci ori mai mult decât cele 103,6 milioane de lire sterline (120,8 milioane de euro) pe care Southampton, care a terminat pe locul 20, le-a obținut din venituri centralizate".


În formularea noului proiect financiar s-a adoptat conceptul „ancorei" ce să tragă în jos banii investiți, în condițiile în care, în stagiunea în curs, Chelsea a depășit acest prag pentru plata contractelor, a amortizărilor sumelor de transfer și a comisioanelor agenților, iar Manchester City s-ar fi situat în imediata apropiere.

Modelul pragului salarial a fost preluat de englezi de la LaLiga spaniolă, unde nu e permis ca cheltuielile să depășescă 70 la sută din nivelul veniturilor, indiferent de bugetul alocat de cluburi.

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.