Toate cele treisprezece echipaje care au intrat în calificări și recalificări la Campionatele Europene au avansat. Joi, cele patru bărci care au concurat s-au calificat în finală. Sâmbătă, România are cinci ambarcațiuni implicate în lupta pentru medalii.
- Campionatele Europene de canotaj de la Szeged sunt transmise de Prima Sport, sâmbătă de la ora 14:00, iar duminică de la 12:30
A doua zi a Campionatelor Europene de la Szeged, rezervată recalificărilor, a fost deschisă pentru delegația tricoloră de barca de dublu vâsle, cea în care au urcat Simona Radiș și Ancuța Bodnar, cvadruplele campioane europene. Într-o zi cu soare, când în „Baza Olimpică de Canotaj și Kaiac-Canoe" mirosea a iarbă proaspăt cosită, campioanale olimpice de la Tokyo s-au impus făcând o cursă mai bună, după cum au spus la final.
Cursele din recalificări s-au desfășurat într-o singură oră, în zgomot de clopote elvețiene și încurajări ale antrenorilor care își însoțesc sportivii de pe margine, pe bicicletă începând cu balizele de la 1.000 de metri.
Andrada Moroșanu din barca de simplu a reușit și ea să se califice în finala de duminică, după o cursă curajoasă pe care a condus-o de la un capăt la altul. Chiar dacă, pe final, adversarele sale au mărit ritmul, Andrarda (22 de ani) a trecut prima linia de sosire. A lovit barca de bucurie și apoi a zâmbit.
Ema Ciotău : „A fost o cursă grea"
Următoarea barcă a României implicată în recalificări a fost cea de patru vâsle feminin. Mariana Dumitru, Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu, Mădălina Moroșan au început mai greu, dar de la 1.000 de metri au condus prima serie de recalificări. Au trecut primele linia de sosire.
„A fost o cursă grea, mult mai bună decât ieri, ne bucurăm că am putut intra în finală și sperăm ca mâine să avem o cursă mult mai bună decât astăzi. Avem antrenamente bune în spate și sperăm ca mâine să fie bine", a spus Ema Ciotău.
Apoi a adăugat: „Nu a durut foarte rău, deși a fost mai lungă pentru că am avut vânt contră, dar ne bucurăm că am adus acest rezultat".
Băieții de la patru vâsle în finală
Ultima cursă a zilei a fost cea de patru vâsle masculin. Cristian Nicoară, Bogdan Baitoc, Cristian Horodișteanu și Ioan Prundeanu. Băieții s-au clasat pe locul al doilea, ultimul care le asigura accederea directă în finala pe medalii. Bucuria a fost mare, la fel și consumul energetic.
Băieții încă respirau greu în timp ce duceau barca spre canalul adiacent, pentru câteva secunde s-au intersectat cu fetele de la patru vâsle și s-au felicitat reciproc. Sâmbătă, vor da luptele finale, dar joi a fost o zi bună.
Din cele treisprezece echipaje pe care le-a trimis România la CE de la Szeged, toate au avansat, trei în semifinale și zece în finale.
Cinci curse pentru medalii sâmbătă
Sâmbătă, în semifinale vor intra bărcile de simplu masculin (Mihai Chiruță), dublu rame masculin (Arteni, Lehaci) și dublu vâsle masculin (Enache, Cornea).
De asemenea, România va avea și cinci echipaje în finalele pe medalii, două vâsle categorie ușoară, patru rame feminin, patru vâsle masculin și feminin și 8 plus 1 masculin.
- SÂMBĂTĂ
- Dublu vâsle (m): Andrei Cornea, Florin Enache » locul 2 » semifinale (sâmbătă)
- Două rame (m): Florin Arteni, Florin Lehaci -locul 1 » semifinale (sâmbătă)
- Simplu masculin: Mihai Chiruță- locul 2 » semifinale (sâmbătă)
- Dublu vâsle categorie ușoară (f): Gianina van Groeningen, Ionela Cozmiuc - locul 1 » finală (sâmbătă)
- Patru vâsle (f): Mariana Dumitru, Emanuela Ciotau, Alexandra Ungureanu, Mădălina Moroșan - locul 4 » recalificări » locul 1 » finală (sâmbătă)
- Patru vâsle (m): Cristian Nicoară, Bogdan Baitoc, Cristian Horodișteanu, Ioan Prundeanu - locul 4 » recalificări » locul 2 » finală (sâmbătă)
- Patru rame (f): Mădălina Bereș, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Bereș -locul 2 » finală (sâmbătă)
- 8 plus 1 (m): Mihăiță Țigănescu, Ciprian Tudosă, Florin Arteni, Mugurel Semciuc, Constantin Adam, Sergiu Bejan, Ștefan, Berariu. Florin Lehaci, Adrian Munteanu » locul 2 » finală (sâmbătă)
- DUMINICĂ
- Simplu feminin: Andrada Moroșanu- locul 3 » recalificări » locul 1» finală (duminică)
- Dublu vâsle (f): Ancuța Bodnar, Simona Radiș, locul 2 » recalificări » locul 1 » finală (duminică)
- Două rame (f): Ioana Vrânceanu, Roxana Anghel- locul 1 » finală (duminică)
- Patru rame (m): Andrei, Mândrilă, Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu, Ciprian Tudosă- locul 2» finală (duminică)
- 8 plus 1 (f): Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereș, Amalia Bereș, Ioana Vrânceanu, Simona Radiș, Victoria Petreanu - locul 1 » finală (duminică)
{{text}}