Jurgen Klopp, antrenorul lui Liverpool, a oferit o primă reacție după ce s-a certat cu Mohamed Salah în timpul meciului cu West Ham, scor 2-2.
Finalul meciului de pe London Stadium a oferit niște scene șocante. Klopp și Salah s-au certat pe margine, înainte ca egipteanul să fie introdus pe teren, în minutul 79.
FOTO. Jurgen Klopp, prima reacție după cearta cu Salah
„Nu pot să spun public ce ne-am spus pe margine, dar am vorbit în vestiar și am rezolvat-o”, a declarat Klopp, citat de BBC.
Despre lupta la titlu, Klopp a spus că: „Nu am chef să vorbesc despre asta, ca să fiu sincer, sau să mă uit la clasament. Trebuia să câștigăm aici, știam asta și nu am făcut-o, iar acum avem ceva mai mult timp până la următorul meci. Încercăm să-i pregătim pe băieți să câștige următorul meci”.
Liverpool a rămas pe locul 3, la un punct de Manchester City, însă cu două meciuri în plus. Liderul Arsenal e la două puncte peste Liverpool, cu un meci în minus.
Jurgen Klopp, despre meciul cu West Ham: „Nu înțeleg de ce toți dau din mâini”
„Cred că toată lumea poate vedea că noi ne îndreptam spre victorie cu ocaziile pe care ni le-am creat, cu posesia pe care am avut-o, cu toate lucrurile bune pe care le-am făcut. A fost un meci greu la finalul unei perioade cu patru meciuri în 10 zile, dar cred că jucătorii s-au descurcat foarte bine.
Ceea ce nu înțeleg este că la fiecare ocazie pe care o ratăm toți jucătorii dau din mâini. E important că avem ocazii, înseamnă cu suntem aproape de gol, trebuie să fim mai pozitivi. Acceptă că se întâmplă astfel de lucruri și apoi fă-o din nou, și din nou și din nou. Am jucat bine, dar nu am finalizat situațiile”, a mai declarat Klopp.
{{text}}