FCSB e noua campioană a României, după 2-1 cu Farul, în etapa #7 din play-off. Pe rețelele de socializare, formația patronată de Gigi Becali s-a lăudat că este titlul cu numărul 27 din palmares.
În toate postările de pe rețelele de socializare, FCSB s-a lăudat cu titlul numărul 27. Noua campioană a socotit și trofeele pe care le dispută de ani buni cu rivala CSA Steaua.
Conform deciziilor instanțelor, pentru FCSB ar fi doar al 6-lea titlu în actuala formă de organizare.
FCSB, noua campioană a României
Prima postare de pe contul de Facebook al campioanei, imediat după victoria cu Farul, a fost „#27, campionii României suntem noi”.
Au urmat imagini de pe gazon, cu sărbătoarea fotbaliștilor alături de fani. Și de această dată, numărul 27 a însoțit postarea.
Și clipul din vestiar a avut aceeași descriere, numărul 27.
Și fotbaliștii campioanei au purtat baloane care formau numărul 27. Printre ei s-a numărat și căpitanul Darius Olaru.
Emil Grădinescu, ironie la adresa Stelei
N-a fost singura „înțepătură” la adresa rivalei Steaua. Sâmbătă, de la ora 11:00, formația antrenată de Daniel Oprița a învins-o pe CSM Slatina, scor 2-0, în runda cu numărul 5 din play-out-ul ligii secunde. La meci, pe arena din Ghencea, au asistat 1.117 spectatori. A fost numărul oficial anunțat de organizatori.
Emil Grădinescu a ironizat asistența chiar în timp ce comenta meciul FCSB - Farul, la Prima Sport 1 și Orange Sport 1: „Azi, pe stadionul Steaua, au fost OFICIAL 30.137 de scaune goale (1.117 spectatori anunțați)”.
Asistența la meciul de titlu FCSB - Farul a fost de aproape 30.000 de spectatori.
VIDEO. Imaginile cu sărbătoarea din vestiarul campioanei FCSB
„Eu și băieții mei avem inimă de lei”, au strigat fotbaliștii celor de la FSCB, în vestiar, imediat după cucerirea titlului.
{{text}}