Liga 1

Gică Hagi, mesaj plin de fair-play: „Felicitări FCSB-ului, cea mai constantă echipă! E campioana României”

Gică Hagi / FOTO: Cristi Preda

Articol de Cristi Preda (foto), Adrian Jitea  —  Sunday, 28 April 2024

Gică Hagi a felicitat-o pe FCSB, noua campioană a României. Titlul a fost adjudecat matematic chiar după victoria din meciul cu Farul, scor 2-1.

FCSB este cea mai „grăbită” campioană de la introducerea sistemului cu play-off și play-out. Bucureștenii au cucerit titlul chiar la finalul meciului cu Farul, în runda cu numărul 7 a play-off-ului, pe Arena Națională, în fața a 30.000 de spectatori.

Gică Hagi, managerul fostei campioane, a avut un mesaj plin de fair-play la final.

Gică Hagi a felicitat-o pe campioana FCSB

„Felicitări FCSB-ului, e campioana României! Cea mai constantă echipă. Noi am încercat, dar n-am prins o zi bună. Ştiam că întâlnim un adversar foarte greu, un adversar care avea încredere şi cred eu că atât s-a putut astăzi.

S-a dorit, s-a muncit, am încercat să fac tot ce pot. Este o echipă foarte bună, care planifică bine şi merită felicitări. Acum trebuie să ne vedem de lupta noastră, să încercăm să prindem locul de Europa.

Sunt la cald acum. Vom analiza şi vom vedea ce e de făcut. Au fost meciuri grele, adversarii sunt foarte buni şi noi trebuie să dovedim că suntem buni”, a spus Gică Hagi, potrivit orangesport.

Dacă FCSB e deja campioană, Farul are de dus bătălii crâncene în finalul sezonului. Pentru moment ocupă locul secund, cu 35 de puncte, unul peste Universitatea Craiova și CFR Cluj. Cele două rivale au câte un meci mai puțin disputat.

Gigi Becali a declarat, imediat după cucerirea titlului, că va folosi cea mai bună echipă în finalul play-off-ului, pentru a-l ajuta pe Hagi, nașul lui.

VIDEO. Florinel Coman, fericit după ce colegii săi au securizat campionatul: „Mă simt bine, mă simt campion”

>

Citește și alte știri de la titlul câștigat de FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.