FCSB e campioana României, iar reacțiile nu au încetat să apară din fotbalul românesc. Adrian Ilie (50 de ani), de trei ori campion cu Steaua la mijlocul anilor 1990, a ținut să felicite formația pregătită de Elias Charalambous pentru această performanță.
„Cobra” a făcut o analiză a sezonului făcut de FCSB și a numit omul-cheie de la noua campioană a României. Ilie îl consideră pe Mihai Stoica cel mai bun manager din România. Mai mult decât atât, fostul jucător al Stelei a remarcat câțiva jucători din echipa campioană.
Adrian Ilie, după ce FCSB a câștigat campionatul: „E meritul lui Gigi Becali”
„Felicitări pentru campionat, pentru parcurs, au dovedit că au fost numărul unu. E meritul lui Gigi Becali, a investit mult în jucătorii români pe care i-a adus la echipă, a avut încredere în staff-ul pe care l-a pus, cu Pintilii și ceilalți oameni.
Adrian Ilie
MM Stoica, din punctul meu de vedere, e cel mai bun manager din fotbalul românesc. Au cel mai bun prim 11, dar nu și cel mai bun lot. Ca bancă, schimbările nu au adus un plus de fiecare dată. Dar au avut un prim 11 cu doi jucători care fac diferența, Olaru și Coman, în tot campionatul. Au avut o linie de fund și doi mijlocași centrali care se pot apăra în campionatul nostru”, a declarat Adrian Ilie, la Prima Sport 1.
FCSB merge în preliminariile Ligii Campionilor
Posibilii adversari din această fază sunt accesibili, cei mai dificili fiind Dinamo Minsk din Belarus sau Celje din Slovenia. Se mai află în urna echipelor care nu sunt capi de serie: Panevezys (Lituania), Ordabassy (Kazahstan), Vikingur (Islanda), Virtus (San Marino), campioana din Luxemburg sau campioana din Gibraltar.
Tragerea la sorţi pentru turul 1 este programată pe 18 iunie, iar meciurile vor avea loc pe 9/10 iulie şi 16/17 iulie. Dacă va pierde dubla, FCSB va merge în turul 2 al preliminariilor Conference League.
{{text}}