Antrenorul Mircea Rednic (62 de ani) a tras concluziile, după ce UTA a învins-o pe Poli Iași, scor 2-0, în runda cu numărul #7 din Superliga.
Rednic recunoaște că echipa lui a suferit în prima repriză, când UTA nu a reușit să le pună mari probleme moldovenilor.
UTA a urcat pe primul loc în play-out, iar antrenorul a reamintit că mulți oameni din fotbal îi vedeau pe arădeni retrogradând, după startul slab de campionat.
Mircea Rednic, după ce UTA a învins-o pe Poli Iași: „Le-am dat două zile libere, apoi pregătim meciul cu Craiova lui Adrian Mititelu, prietenul meu”
„Trebuie să recunoaștem, am suferit în prima repriză. Doar ne-am apărat și am ajuns în careul lor sporadic, nu am pus probleme deloc. Repriza secundă a fost a noastră, au contat și schimbările. I-am surprins pe contraatac și am reușit să înscriem.
Am jucat luni, joi și azi, nu a fost ușor. Am avut meciuri grele, mă bucur că am terminat cu o victorie. Le-am dat două zile libere, apoi pregătim meciul cu Craiova lui Adrian Mititelu, prietenul meu.
La lotul pe care îl avem, cred că merităm să fim pe primul loc. Sunt convins că la meciul cu Craiova va fi stadionul plin. Sper să terminăm cu o victorie. Am început greu, toată lumea zicea că prima echipă care retrogradează e UTA. E greu când pleacă și vin mulți jucători”, a spus Mircea Rednic, la Orange Sport.
Întrebat ce crede despre succesul celor de la FCSB, care au câștigat campionatul după 9 ani, Rednic a spus: „Eu am spus-o, FCSB mi se pare o echipă completă, constantă, cu jucători de valoare, condiții, eu zic că au luat campionatul pe merit”.
Ne-am luat revanșa. Fotbalul se joacă pe goluri. Cred că diferența s-a făcut pe atacurile rapide, respectiv pe contraatacuri. Ne simțim foarte bine, eram scăpați deja de grijile retrogradării, tot ce vine e un bonus. Cu FCU Craiova va fi greu, e la retrogradare, dar noi vom avea aceeași atitudine
- Rareș Pop, UTA Arad
{{text}}