International   •   Stranieri   •   TRABZONSPOR - GAZIANTEP 4-2

Goluri românești în Trabzonspor - Gaziantep » Drăguș, ce execuție!

Denis Drăguș are 14 goluri în 38 de meciuri la Gaziantep / Foto: Imago Images

Articol de Aurelian Botezatu   —  duminică, 28 aprilie 2024

Deian Sorescu și Denis Drăguș au marcat pentru Gaziantep în deplasarea de la Trabzon, pierdută 2-4. Drăguș a reușit un gol remaracabil tocmai împotriva echipei care vrea să-l transfere.

Gaziantep a început în trombă meciul cu Trabzonspor. Iar la pauză a intrat cu avantaj de două goluri la cabine, grație reușitelor lui Deian Sorescu și Denis Drăguș.

Denis Drăguș a expediat balonul în vinclu!

În minutul 12, Sorescu a primit o pasă excelentă în interiorul careului și l-a învins pe portarul advers cu un șut puternic. Nouă minute mai târziu, fostul jucător al lui Dinamo și FCSB a trecut la serviciu și l-a lansat spectaculos pe Drăguș. Iar internaționalul român n-a mai putut fi oprit.


El a pătruns în careu, vijelios, a întors un adversar și a expediat balonul în vinclu. Gol de generic TV, venit cum nu se putea mai bine. Chiar împotriva echipei care vrea să-l achiziționeze la vară! Drăguș a mai lovit și bara, în minutul 28, cu un șut în forță.

Gaziantep a fost „dezintegrată” după pauză!

În cele din urmă, fosta echipă a lui Marius Șumudică n-a reușit să profite de avantajul luat. După pauză, amfitrionii au revenit în forță și au marcat gol după gol în poarta lui Florin Niță. Omul serii: Paul Onuachu, cu un hattrick!

Atacantul nigerian a redus din handicap (50), apoi i-a pasat decisiv lui Bardhi, pentru 2-2 (65), pentru ca ulterior să le dea oaspeților loviturile decisive (66, 68). Scor final: 4-2. La oaspeți, Drăguș, Niță, Sorescu și Alex Maxim au fost integraliști, ultimul încasând și un cartonaș galben.


Gaziantep se află pe poziția a 16, din 20, ultima care asigură rămânerea pe prima scenă a fotbalului turcesc. A acumulat 34 de puncte, unul mai mult decât Hatayspor, locul 17, și Karagumruk (18), însă aceasta din urmă are un meci mai puțin disputat.

VIDEO. Marius Șumudică e de părere că Florin Niță va apăra în continuare la Gaziantep: „Nu are cum să nu joace, a fost cel mai bun etapa asta”

Mai puteți citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.