Stephen Maguire (43 de ani, #28 mondial) l-a învins pe Shaun Murphy (41 de ani, #8 mondial), în „optimile” Campionatului Mondial de snooker, scor 13-9.
Meciul dintre cei doi rivali, care sunt în conflict de mai bine de 20 de ani, a fost foarte tensionat, atât din pricina evoluției scorului, cât și din cauza gesturilor făcute de către cei doi jucători.
Stephen Maguire: „M-a provocat, bine că am părăsit arena înainte de a sparge ceva!”
Tensiunile dintre Maguire și Murphy au atins puncte înalte de-a lungul meciului. Fostul campion mondial, Shaun Murphy, s-a bucurat exagerat când a reușit să reducă din handicap, ducând scorul la 6-3.
„Magicianul” a aruncat „sprijinul” pe jos imediat după ce a reușit lovitura decisivă și a lovit cu pumnul în masă de 3 ori.
Gestul său a fost copiat de către Maguire când scoțianul reușea să ducă scorul la 10-6, la finalul celei de-a doua sesiuni.
„Nu îmi stă în caracter să mă comport așa, de obicei nu devin «sălbatic» când pierd. S-au întâmplat niște lucruri la masa de joc, s-a bucurat ostentativ la un moment dat și m-am enervat.
Bine că am părăsit arena înainte de a sparge ceva. Cred că m-a provocat, da, dar cred și că a greșit. Mă cunoaște foarte bine și știe că astfel de momente mă motivează și mai tare”, a declarat Stephen Maguire, pentru Eurosport.
„Cred că primele două sesiuni au fost foarte importante pentru stabilirea învingătorului dintre mine și Murphy și cred că jocul de siguranță a făcut diferența.
Sunt foarte fericit că sunt din nou în sferturi, am șansa mea, dar mai am mult de muncit pentru a ajunge departe. Trebuie să îmi țin capul jos, să fiu modest și să dau tot ce pot”, a adăugat scoțianul.
În turul următor, Stephen Maguire îl va întâlni pe englezul David Gilbert (42 de ani, #31 mondial).
Stephen Maguire și Shaun Murphy au intrat în conflict la un turneu în urmă cu 20 de ani
Este cunoscut în lumea snookerului faptul că Stephen Maguire și Shaun Murphy se urau încă din perioada junioratului, iar cel mai recent meci dintre cei doi a fost încă o dovadă în acest sens.
De asemenea, în urmă cu 20 de ani, când cei doi s-au întâlnit la Grand Prix, a avut loc un alt incident.
Stephen Maguire și-a uitat atunci creta la vestiar și a mers imediat să o ia, iar Shaun Murphy i-ar fi spus arbitrului că regulamentul specifică faptul că părăsirea mesei de joc fără acord se penalizează cu un frame pierdut.
La întoarcerea în arenă, scoțianul a fost notificat de către arbitru că este condus cu 1-0, deși meciul nu începuse încă.
Shaun Murphy a negat ulterior faptul că ar fi intervenit și i-ar fi spus arbitrului să-l penalizeze pe adversarul său, dar incidentul a rămas în istoria snookerului drept „Chalkgate”.
{{text}}