Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - UNIVERSITATEA CRAIOVA

Fanii Rapidului au făcut un show pirotehnic, chiar dacă șeful galeriei este arestat din acest motiv + Cum a fost surprins în tribune Daniel Niculae, cercetat în aceeași speță

+14 Foto
Torțele și fumigenele și-au făcut din nou apariția pe stadionul Rapidului

Articol de Andrei Crăiţoiu, Aurelian Botezatu, Carmen Dumitru   —  luni, 29 aprilie 2024

Galeria Rapidului a făcut din nou spectacol cu torțe și fumigene, deși liderul Liviu Ungurean e după gratii tocmai din cauza folosirii materialelor pirotehnice.

Suporterii Rapidului se joacă cu focul. La propriu! Deși liderul galeriei lor, Liviu Ungurean, se află după gratii în dosarul materialelor pirotehnice introduse pe stadion, iar președintele clubului, Daniel Niculae, a fost pus și el sub acuzare, ultrașii giuleștenilor și-au dat din nou în petic, la meciul cu Universitatea Craiova.

Torțele i-au trecut pe lângă cap asistentului Ovidiu Artene


Au introdus torțe și fumigene în stadion, iar apoi le-au lansat pe teren înaintea fluierului de start al partidei, într-un show de lumini și culoare care ar putea să-i coste scump.

Când asistentul Ovidiu Artene s-a dus să verifice plasa porții aflate în dreptul Peluzei Nord, din galeria Rapidului a început să se arunce cu torțe, vreo zece la număr, iar multe i-au trecut pe lângă cap!

Fanii Rapidului au scandat „Libertate pentru suporteri”


Acestea au aterizat pe gazon, dar absolut nimeni nu s-a sinchisit să le ridice, astfel că au ars și porțiuni de iarbă. Totodată, fanii giuleșteni au scandat în mod repetat „Libertate pentru suporteri!”. Aluzie evidentă la șeful galeriei lor, Liviu Ungurean.

La rându-i, Daniel Niculae (41 de ani), președintele Rapidului, riscă închisoarea după ce a devenit inculpat în dosarul materialelor pirotehnice care a lovit fotbalul românesc. „Nico” nu părea foarte afectat de ultimele sale pățanii cu legea, fiind surprins râzând copios în compania lui Robert Niță.

Daniel Niculae e acuzat că l-a ajutat pe Liviu Ungurean să introducă materiale pirotehnice pe stadion

El e acuzat că l-a ajutat pe Liviu Ungurean, liderul galeriei din Giulești, să introducă materialele pirotehnice în stadion. Parchetul de pe lângă Tribunalul București a transmis oficial că Niculae e urmărit penal și a invocat articolul 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, care spune, la punctul 1, că:

„Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.

Ce spun articolele din Codul Penal invocate de Parchet, în cazul lui Daniel Niculae

De asemenea, Parchetul a invocat și Art. 38.1 din Codul Penal, care spune că: „Există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni”.

Iar în Art. 41.1, tot din Codul Penal, invocat de Parchet, se arată: „ Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare”.

Mai puteți citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.