Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

S-a întâmplat după 73 de ani! La precedenta serie, Rapid a retrogradat în premieră

FOTO: Ionuț Iordache

Articol de Liviu Manolache, Sergiu Alexandru   —  marţi, 30 aprilie 2024

Intrată în play-off la patru puncte de FCSB și cu speranțe la titlu, Rapid a avut o serie de coșmar în partea a doua a sezonului.

În play-off, Rapid a obținut un egal și 6 înfrângeri. Din aceste eșecuri, 4 au fost pe teren propriu, la rând: 1-2 cu Farul, 1-4 cu CFR Cluj, 0-1 cu Sepsi și 1-2 cu Universitatea Craiova.

Astfel, Rapid egalează un record negativ care data din 1951. Atunci a fost precedentul moment când giuleștenii pierdeau 4 meciuri la rând: 1-3 cu Locomotiva Tg. Mureș, 2-3 cu Dinamo, 2-3 cu Locomotiva Timișoara și 1-2 cu CCAA. La finalul acelui sezon, Rapid retrograda pentru prima dată în divizia secundă.

Rapid, ca Sepsi și Poli Iași


Rapid, aflată acum pe locul 5, are un singur punct în play-off. Și a devenit a treia echipă care scoate doar un punct din primele 7 runde ale părții secunde a sezonului, după Poli Iaşi, în sezonul 2017-2018, şi Sepsi, în sezonul 2018-2019.

E o înfrângere care doare cel mai tare, mai ales că s-a întâmplat în fața propriilor suporteri. Jucătorii e normal să fie frustrați mai ales că au jucat bine în repriza secundă.

E normal să fie frustrare, sunt persoane, au emoții. Rezultatele sunt o consecință a ceea ce se întâmplă pe teren, trebuie să construim de la lucrurile bune, de la prestația bună din a doua repriză. Și jucătorii sunt conștienți de ce au făcut, de la prima etapă până acum.

Explicații sunt, și eu știu ce s-a întâmplat, dar nu vreau să le împărtășesc cu voi. Fanii au dreptul să fie supărați, pentru că în 7 meciuri echipa n-a scos decât un punct.

Au mai rămas trei partide de jucat, vedem care e reacția băieților în zilele următoare, până la partida de la Cluj. Eu discuții cu conducerea am în fiecare zi, ne consultăm. Dar e vorba despre ceea ce facem în fiecare zi.





- Bogdan Lobonț

VIDEO. Mihai Stoichiță, tranșant după prestația giuleștenilor: „Nu vreau să vorbesc despre jucători, nu are sens”


Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.