Rapid, grație și paralizie

S-a scris și s-a spus cam tot despre acest Rapid, care tot cade în gol (fără goluri și victorii), un picaj în vid ce pare de neoprit. Ce naiba să mai zici?!

Expresia din titlu am prins-o în armată. Un căpitan șmecher, ofițer pe bune, făcea mișto de altul, făcut la apelul bocancilor, o namilă gen Obelix, paralel cu armata, care bătea pas de defilare în curbă, de frică să nu se prăbușească la întoarceri: „Uitați-vă la el, grație și paralizie!”. Noi, răcanii, râdeam pe înfundate.

Nu știu de ce, dar mă gândeam la Rapid și m-a lovit amintirea. Fiindcă se cam potrivește. De la grația de acum nici două luni (4-0 cu FCSB) la paralizia de atunci încoace e o metamorfoză inversă de neînțeles, pentru nimeni.

Nici Mircea Lucescu, hârșâit în atâtea razboaie, care a văzut răsăritul și apusul atâtor imperii fotbalistice, nu poate să explice haosul decât jonglând cu generalități de genul „o echipă se construiește greu, cărămidă cu cărămidă. E nevoie de timp, de răbdare”.

Bine, la noi se merge oricum cu duhul blândeții, să nu-l supărăm pe unul, pe celălalt. Să nu apăsăm cu „grație” pe „paralizie”.

Când, până la urmă, lucrurile sunt poate mai simple. Cu riscul de a deranja, Rapid pare o echipă total neantrenată, nepregătită. A căzut în patima autoadmirației după victoria aia mare cu rivalii roș-albaștri, și așa a rămas.

Nu are un lider pe bancă, nu mai are nici pe teren. Lobonț a căzut din greșeală în groapa lăsată de Bergodi. El zice că știe ce se întâmplă, dar ține secret. Nu știe, altfel n-ar mai bâjbâi permutând prin echipă de două etape, ca în deșert după apă. Săpunaru e prea în spate, e tot mai obosit și mai nesigur. Are totuși 40 de ani.

Iar Rapid nu mai e nici echipă. Cumva, în ultimele două luni, a pierdut tot. Nu sunt trasee de joc, combinații ioc, totul e la disperare individuală. Și golul lui Burmaz, să fim serioși, a venit tot dintr-o întâmplare, o minge scăpată de sub control de Borza.

Jucătorii au valoare, dar sunt debusolați, sfârșiți, nu se înțeleg între ei și pare că nu au cu cine să se înțeleagă nici în vestiar. Nu mai e nimeni și nimic care să oprească tăvălugul neputinței.

Dan Șucu trebuie să ia serios hățurile și să oprească cursa asta nebună spre vid. Cu orice risc, să calce fără pic de grație peste paralizia celor din jur. Chiar și a "băieților buni de acasă".

Altfel, e ca și cum ar da foc la bani. Fiindcă acum Rapid e doar grație și paralizie. Și adversarii râd mai mult sau mai puțin pe înfundate.