Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Dinamoviștii acuză un blat, după filmarea de 3 secunde apărută în online: „Corect meci, nu?”

Interacțiunea dintre Florescu și Hanca înainte de penalty-ul din Petrolul - FC Botoșani

Articol de Daniel Grigore   —  marţi, 30 aprilie 2024

Nicu Grameni, crainic la meciurile de acasă disputate de Dinamo, a lăsat de înțeles că are dubii cu privire la corectitudinea partidei dintre Botoșani și Petrolul, câștigată de moldoveni cu 2-1, rezultat care i-a lăsat pe roș-albi într-o situație delicată.

Luni, FC Botoșani a câștigat la Ploiești, 2-1, și a urcat pe locul 12, primul deasupra pozițiilor de baraj. Rezultatul a lăsat-o pe Dinamo pe loc direct retrogradabil, „câinii” având nevoie de rezultate pozitive în ultimele două etape pentru a nu pica direct în liga secundă.

Meciul dintre Petrolul și Botoșani a fost marcat de penalty-ul ratat în minutul 71 de Sergiu Hanca. Fostul dinamovist a executat slab și a fost ghicit de Kukic, portarul oaspeților. Scorul a rămas 1-1, iar moldovenii au dat lovitura pe final, în minutul 87, prin Sadiku.

Nicu Grameni, acuzații după ce FC Botoșani a câștigat la Ploiești


Înainte ca Hanca să execute, Eduard Florescu, unul dintre cei mai importanți oameni ai Botoșaniului, s-a dus lângă petrolist și i-a șoptit ceva. Pe grupurile de dinamoviști din online a început să circule o scurtă filmare cu interacțiunea dintre cei doi, clip de 3 secunde pe care l-a distribuit și Nicu Grameni, crainicul lui Dinamo.

Cum e domnilor? Corect meci, nu?”, s-a întrebat Grameni, aparent o aluzie la o presupusă ratare intenționată a lui Hanca.

Hanca a fost primul executant de pe listă. A fost un executant de penalty și la Dinamo, și în Polonia. Este un executant foarte bun. La antrenamentul de ieri am avut șase executanți și a bătut foarte bine. Acum nu a fost o execuție fericită. A fost un moment psihologic și a înclinat balanța.



- Laszlo Balint, antrenor Petrolul Ploiești

Pentru a spera la menținerea în Superligă, Dinamo are nevoie să bage două echipe sub ea. În primejdie se mai regăsesc în acest moment Poli Iași, FCU Craiova, FC Voluntari și FC Botoșani.


În ultimele două etape, Dinamo le va înfrunta pe U Cluj în deplasare și UTA pe teren propriu. „Câinii” nu traversează momente bune, având o singură victorie în acest play-out, aceea cu Poli Iași, în etapa 5.

VIDEO. Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo: „Ar fi un miracol să ne salvăm!”

Mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.