Walter Zenga (64 de ani) nu mai este antrenor celor de la Emirates Club. Tehnicianul italian a fost demis de clubul din Emiratele Arabe Unite din cauza rezultatelor neconvingătoare.
Fostul antrenor al formațiilor românești FC Național, FCSB și Dinamo a fost demis după 4 luni. Tehnicianul a obținut doar 5 puncte în 6 meciuri pe banca formației din Emiratele Arabe Unite, iar plecarea sa era inevitabilă.
Walter Zenga, demis de Emirates Club
Contractul lui Zenga cu Emirates Club expira la sfârșitul acestui sezon. Nu mai antrenase nicio echipă de aproape 4 ani în momentul în care a fost instalat pe banca formației din Emiratele Arabe Unite, în ianuarie 2024.
Benito Carbone, secundul italianului, va pregăti echipa până în momentul în care va avea un alt antrenor principal. Zenga a încasat-o rău la debut, după ce a pierdut, scor 1-7, pe terenul lui Al Wasl, în optimile Cupei Emiratelor Arabe Unite.
La Emirates Club, Zenga a avut oportunitatea de a-l antrena pe Andres Iniesta (39 de ani), fostul mijlocaș legendar al Barcelonei.
Fostul antrenor de la FCSB și Dinamo lasă echipa pe locul 13, penultimul din campionat, direct retrogradabil, cu 11 puncte după 19 etape.
Ultima echipă antrenată de Zenga era Cagliari, în 2020, înainte de experiența eșuată de la Emiraes Club. El a mai activat în fotbal de atunci, fiind director tehnic la Persita Tangerang, formație din Indonezia.
Carieră impresionantă pentru Walter Zenga
Walter Zenga, portar legendar al lui Inter, cu 328 de meciuri jucate în Serie A, are și 58 de prezențe în prima reprezentativă a Italiei.
Ca jucător a cucerit un titlu în Italia, două Cupe UEFA și o Cupă a Italiei. Ca antrenor are un titlu în Liga 1 cu FCSB și unul în Serbia, cu Steaua Roșie Belgrad.
De-a lungul carierei, Zenga a antrenat formațiile New England Revolution (SUA), Brera (Italia), FC Național (România), FCSB (România), Steaua Roșie Belgrad, Gaziantepspor (Turcia), Al-Ain (Emiratele Arabe Unite), Dinamo București (România), Catania (Italia), Palermo (Italia), Al-Nassr (Arabia Saudită), Al-Nasr (Emiratele Arabe Unite), Al-Jazira (Emiratele Arabe Unite), Sampdoria (Italia), Al-Shaab (Emiratele Arabe Unite), Wolverhampton (Anglia), Crotone (Italia), Venezia (Italia), Cagliari (Italia) și Emirates Club (Emiratele Arabe Unite).
{{text}}