International   •   Liga Campionilor   •   SEMIFINALE

La EURO GSP, Pițurcă a prevăzut finala Champions League și dă de pământ cu 3 „grei” ai vremurilor noastre: „Au fost PANARAME!”

Articol de Daniel Grigore, Alberto Boțoghină, Narcis Drejan   —  miercuri, 01 mai 2024

Victor Pițurcă (67 de ani), fost antrenor și ex-selecționer al României, prevede o finală Real Madrid - PSG în Champions League. Deși îl numește pe Lionel Messi a fi cel mai mare jucător din toate timpurile, „Piți” a spus într-un interviu-eveniment la Euro GSP că el, Mbappe și Neymar au fost „panarame în Ligă la PSG”.

Bayern Munchen și Real Madrid au remizat în turul semifinalelor Champions League, 2-2, Borussia Dortmund și PSG își dispută celălalt loc în finala celei mai importante competiții intercluburi.

Victor Pițurcă analizează sezonul din Liga Campionilor la EURO GSP

Victor Pițurcă, urmăritor fidel al fotbalului internațional, antrenor cu 3 mandate de selecționer al României, prevede că Real Madrid și PSG vor ajunge în ultimul act, programat pe 1 iunie la Londra, pe Wembley. Iar pe parizieni îi simte campioni!


Tot referitor la PSG, Pițurcă spune că au avut „cei mai buni jucători din lume”. Vreme de două sezoane, în atacul echipei din Paris au făcut echipă Messi, Neymar și Mbappe, dar succesul pe plan continental a lipsit. Tocmai de asta, Pițurcă îi numește „panarame în Ligă”, inclusiv pe Messi, pe care chiar și așa îl consideră a fi GOAT, cel mai bun din toate timpurile!

VIDEO. Victor Pițurcă prevede finala Champions League și dă de pământ cu Messi, Neymar și Mbappe: „PANARAME în Ligă!”

„Eu cred că soarta va face ca finala să fie Real - PSG. Parisul a avut 2 ani cei mai buni jucători din lume: Messi, Neymar și Mbappe. Dar au fost panarame în Liga Campionilor, n-au reușit nimic!


Uite, eu fac o paranteză: pentru mine, Messi este cel mai mare jucător al tuturor timpurilor, fantastic. Peste toți! Nu poți compara epocile, și Maradona a fost fantastic. Gândiți-vă că a câștigat de unul singur un Mondial, gândiți-vă ce a însemnat la Napoli.

Totuși, Messi mergea pe teren în meciuri de Liga Campionilor când PSG era în posesie! Antrenorul ăla care era atunci la Paris - putea fi și mama lui Messi -, trebuia să zică: «Nu alergi? Afară!».

Trebuia să spună: «Messi, tată, Leo, dacă tu nu vii să primești mingea, cine vrei să o primească? De asta ne scot ăștia din turul 2, turul 3»”, a afirmat Pițurcă în interviul spectaculos de la Euro GSP.

Victor Pițurcă: „Dacă PSG câștigă Liga, nu știu dacă mai pleacă Mbappe”

În mod normal, Pițurcă se așteaptă ca Mbappe, văzut de mulți a fi cel mai bun fotbalist al lumii în prezent, să treacă din vară la Real Madrid. Totuși, nu l-ar surprinde ca francezul să se răzgândească, mai ales în contextul în care parizienii ar cuceri Champions League.

„Acum, Mbappe e cel mai mare, în opinia mea. Eu cred că soarta va face ca Real să joace finala cu Parisul, PSG să câștige, apoi Mbappe să meargă la Madrid.

Bine, dacă nu a semnat încă cu Real și ar câștiga finala cu Real Madrid, nu știu dacă ar mai pleca de la Paris.

Dar Real Madrid e Real Madrid, îi dau dreptate să plece. Când Mbappe va merge acolo, Real va fi cea mai bună din lume”, a afirmat Pițurcă.

Victor Pițurcă, triumfător în Cupa Campionilor

Liga Campionilor nu este o competiție necunoscută pentru Victor Pițurcă. Fostul atacant a fost titular la Steaua în finala câștigată în 1986 împotriva Barcelonei, după executarea loviturilor de departajare.

Victor Pițurcă

Într-o analiză făcută în cadrul proiectului GSP „Istoria la raport”, rolul lui Pițurcă a fost analizat în amănunt. Fostul vârf stelist a fost cel mai bun de pe teren în semifinala de pomină contra lui Anderlecht. Detalii AICI!

Mai multe știri din Champions League:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.