Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Ce a remarcat Panduru în comunicatul lui Dan Șucu: „Doar unui om îi ia apărarea. În rest, toți sunt praf”

Articol de David Marinescu   —  joi, 02 mai 2024

Basarab Panduru a analizat comunicatul emis de Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, după seria proastă a giuleștenilor în play-off (6 înfrângeri, un egal).

Fostul internațional crede că, după ce Dan Șucu a spus că se va implica și sportiv la echipă, nu va mai putea să dea vina pe alții și că la anul va fi singurul responsabil pentru rezultatele echipei.

Ce spune Basarab Panduru după comunicatul lui Dan Șucu

„Ce am înţeles eu de aici e că el l-a pus pe Lobonţ. Aşa am înţeles, că doar Lobonț nu e de vină. În rest, toţi sunt de vină. Lobonţ nu poate face minuni, de ce? Că el l-a pus, că singurul căruia îi ia apărarea e Lobonţ. În rest. toţi au fost făcuţi praf. De aici înţeleg că el l-a pus sau că a fost de acord.


De acum se implică peste tot, pune el oameni peste tot, iar singurul vinovat pentru ce se întâmplă o să fie el.

Anul ăsta ai căutat şi ai găsit vinovaţi, dar de acum pui tu, te implici la partea sportivă. Și de acum nu mai ai cum să arăţi cu degetul spre nimeni. O să zică apoi că nu a ales oamenii de care era nevoie.

Dacă faci iar tâmpenia asta şi îl aduci pe Dani Coman, iar la anul îl dai afară că nu a făcut nu ştiu ce... Asta e ţurcă. Preşedintele alege un antrenor”, a spus Basarab Panduru la OrangeSport.

Comunicatul integral transmis de Dan Șucu:


Faptul că nu am reușit să atingem niciunul dintre obiectivele propuse pentru acest sezon este dezamăgitor pentru noi toți - pentru dumneavoastră, suporterii, pentru angajații clubului, cât și pentru cei doi acționari, în egală măsură.

Rezultatele proaste din acest an, în condițiile în care investițiile au crescut substanțial, necesită o regândire completă a modului în care evaluăm performanța tuturor colegilor din departamentul sportiv: jucători, antrenori, staff tehnic, manageri.

Să fiu clar, în orice firmă (un club sportiv este și el o firmă), evaluarea permanentă, obiectivă și riguroasă a tuturor angajaților stă la baza performanței, a eficienței firmei respective. Această evaluare este făcută întotdeauna de manageri pentru angajați și de proprietari pentru manageri.

Pentru mine, este evident că la noi evaluările au fost făcute sub standardele cu care sunt eu obișnuit, iar managerii nu au apărat interesele clubului într-un mod ferm și exigent. La Rapid, nu dorim să ne spălăm rufele în public. Lăsăm alte echipe să facă acest lucru, dar vom interveni imediat pentru a aduce rigurozitatea și performanța în club.

În ultimii doi ani, m-am ocupat direct de zona economică a Rapidului, unde am reușit să creștem repede și sănătos, managerii și-au asumat responsabilitățile, iar gestiunile sunt ținute curat, ireproșabil.

Acum, însă, rezultatele proaste ale echipei, din ultima vreme, m-au forțat să aloc atenție și în zona sportivă.

Pentru ultimele trei etape, Bogdan Lobonț nu poate să facă minuni, dar sunt convins că toți jucătorii știu că atitudinea lor din aceste trei meciuri va fi definitorie în ceea ce privește continuarea activității lor la noi în club, indiferent de contractul pe care îl au semnat în acest moment. Avem jucători tineri, cu potențial, care își așteaptă șansa de a arăta că pot juca la Rapid. În definitiv, oamenii adoră totdeauna soarele care răsare, nu pe cel care apune.

Ceea ce mă interesează, în egală măsură, este ca în următoarele trei săptămâni să decidem noua organigramă și să promovăm manageri responsabili, care vor putea pregăti cum se cuvine sezonul următor.

Am mai spus-o și o repet: manageri băieți buni nu există! Exista doar manageri corecți, care mulțumesc celor care merită să primească mulțumiri și care îi sancționează pe cei care merită sancționați, și fac acest lucru constant și echilibrat.

Am apreciat Rapidismul ca un mare beneficiu pentru club. L-am asimilat cu pasiunea, cu dedicația, cu dorința de a lupta până la ultimul strop de energie pentru victorie sau pentru îndeplinirea obiectivelor. De aceea, mă deranjează foarte mult să găsesc colegi care invocă Rapidismul pentru a-și crea avantaje personale, pentru a nu respecta disciplina, regulamentele de ordine interioară sau pentru a se strădui mai puțin decât semenii lor.

Da, este adevărat, toate campioanele din ultimii 6-7 ani sunt cluburi autoritare, care pun accent pe disciplină, în care deciziile se execută și nu se comentează.

Dacă ne dorim să-i învingem, trebuie, la rândul nostru, să fim disciplinați și hotărâți!



- Dan Șucu

VIDEO. 10 cifre inedite pentru cele trei meciuri din play-off-ul Superligii! Detalii despre FCSB, Rapid și Universitatea Craiova

Citește mai multe știri din Superligă:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.