Fotbal   •   Liga 1   •   CSU CRAIOVA

Victor Pițurcă n-a uitat de Mihai Rotaru, la 4 ani după ce și-a dat demisia de la Craiova: „Știți de ce nu ia titlul?”

Articol de Alberto Boțoghină, Narcis Drejan, Andrei Furnigă (video), Romeo Ene   —  joi, 02 mai 2024

Victor Pițurcă (67 de ani) a declarat în interviul-eveniment de la Euro GSP faptul că Universitatea Craiova ar fi dominat Superliga dacă el ar fi rămas câteva sezoane pe banca oltenilor.

Fostul selecționer al României a pregătit-o pe Craiova în perioada septembrie 2019-ianuarie 2020. Atunci, Pițurcă și-a dat demisia după un conflict cu actualul patron al oltenilor, din cauza unor probleme cu contractul lui Dan Nistor.

Într-o ediție specială de EURO GSP, Victor Pițurcă, fost selecționer al României, a explicat faptul că CSU Craiova nu reușește să câștige Superliga din cauza valorii jucătorilor. A avut cuvinte de laudă la adresa lui Costel Gâlcă (52 de ani), noul tehnician, dar a transmis și un avertisment. Craiova are nevoie de 5-6 jucători pentru a putea emite pretenții la titlu.

Mai mult decât atât, Pițurcă și-a amintit de faptul că Mihai Rotaru a făcut câteva declarații neplăcute la adresa sa și a anunțat faptul că putea cere 500.000 de euro ca sa-i părăsească pe olteni, nefiind demis.


VIDEO. Victor Pițurcă: „Dacă rămâneam la Craiova dominam campionatul României ani buni!”

„Valoarea jucătorilor (n.r. motivul pentru care Craiova nu ia titlul), n-ai jucători de valoare, care să fie constanți și să joace fiecare meci la un nivel foarte bun.Joci 3-4 meciuri bune, joci un meci mai slab, e normal lucrul ăsta. La Craiova se întâmplă invers, joacă două meciuri proaste, un meci-două bune, cum se întâmplă și acum.

Eu cred că dacă rămâneam, Craiova domina campionatul României ani buni, dar așa a fost să fie. Țin minte niște declarații urâte ale patronului (n.r. Mihai Rotaru), el n-a ținut cont de faptul că eu puteam să-mi cer salariul pe trei ani de zile.


Am renunțat la 500.000 de euro, am plecat, ne-am strâns mâna și el îmi spunea că m-a dat afară, niște lucruri urâte din partea lui, dar mi-a trecut supărarea, nu mai e niciun fel de problemă”, a explicat Victor Pițurcă în dialogul cu Alberto Boțoghină și Narcis Drejan, la EURO GSP.

După Steaua țin cu echipele din Craiova, că e a lui Rotaru, că e a lui Mititelu... și cu Voluntari, că acolo stau.



N-am mai vorbit cu Mihai Rotaru de atunci, a fost Neagoe antrenor, am avut acea problemă cu DNA-ul și mi-a transmis Neagoe faptul că Rotaru i-a spus că ar putea să mă ajute cu avocatul, i-am spus să-i explice că-i mulțumesc, dar nu este nevoie.



Eu cred că el își dă seama că a greșit, cred, nu știu



- Victor Pițurcă, la EURO GSP

VIDEO. Victor Pițurcă: „M-am întâlnit cu Mititelu și i-am spus că are o echipă slabă! Jucători aduși după ureche, din 18 străini nu e unul bun! Bauza joaca în ritmul meu”

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.