Nevasta lui Robert Andrich (29 de ani), mijlocașul lui Leverkusen, ce a închis tabela ieri (2-0) în turul semifinalelor Europa League cu AS Roma, exultă acum, după ce îl sfătuise să nu joace că are o presimțire rea. „Oh, da. Cred că ar trebui să avem mai mulți copii” e mesajul postat pe Instagram de Alice, care tocmai născuse săptămâna trecută!
Robert Andrich trăiește o primăvară de vis. După ce în miercurea săptămânii trecute, devenise tată pentru a doua oară, al unui băiețel, Matteo (mai are o fetiță de doi ani și jumătate), aseară a trăit o mare bucurie și în plan profesional.
Mijlocașul german a marcat în a doua partidă consecutivă, după golul din Bundesliga cu Stuttgart (2-2), când a salvat seria fără eșec a lui Leverkusen, campioana ajunsă în prezent la 47 de partide în toate competițiile.
Internaționalul de 29 de ani a închis și atunci tabela, la fel cum a făcut contra Romei, pe Olimpico, în turul semifinalelor Europa League. Andrich a prins un șut formidabil din afara careului și Svilar a fost bătut pentru a doua oară, Leverkusen fiind mare favorită la calificarea în finală.
Robert Andrich, în duel cu Paulo Dybala, pe Olimpico / Foto: Imago
Nevasta lui Robert Andrich i-a spus că nu vrea să joace cu Roma!
Cea care s-a bucurat cel mai tare de reușita sa a fost soția, Alice. Aceasta și-a schimbat radical discursul, după ce, înaintea întâlnirii din Cetatea Eternă, îl avertizase să nu joace pe Olimpico, pentru că are „o presimțire rea"!
Robert a liniștit-o însă prompt și i-a transmis că „pe teren nu vor exista gânduri legate de eliminarea de anul trecut, nici măcar în timpul jocului. Nevasta mi-a spus că nu dorește ca eu să evoluez la Roma, pentru că se teme să nu mi se întâmple ceva rău! Dar asta nu va fi o problemă pentru mine".
Și chiar așa a și fost. Alice Andrich s-a repliat și a exultat după succesul noii campioane a Germaniei, postând la story pe Instagram mesajul: „Oh, da. Eu cred că ar trebui să avem mai mulți copii!".
Robert Andrich, al treilea tată în anul primului titlu de la Leverkusen
Partenera campionului neamț, titlu câștigat matematic de Bayer acum aproape două săptămâni, a pus pe contul de socializare și o fotografie cu golul înscris de Robert, lângă cea alb-negru în care le făcea cunoștință fanilor săi cu bebelușul proaspăt adus pe lume.
Ziarul Bild a remarcat că Andrich este al treilea elev al lui Xabi Alonso care devine tată în anul în care "farmaciștii" au cucerit în premieră titlul de campioană a Bundesligii. După căpitanul Lukas Hradecky și fundașul Josip Stanisic, doar ultimul fiind titularizat aseară la Bayer.
5goluri și 5 assisturi are Robert Andrich în 40 de meciuri pentru Bayer Leverkusen în acest sezon. În actuala Europa League a reușit un gol și două pase decisive în 10 partide
O familie fericită pe toate planurile / Foto: Instagram
{{text}}