Fotbal   •   Liga 1   •   ANALIZĂ

Detaliu-cheie în supremația FCSB » Diferență uriașă față de Rapid și fosta campioană Farul

Elias Charalambous, antrenorul FCSB, și Florinel Coman, după câștigarea titlului / foto: Imago Images

Articol de Liviu Manolache, Alexandru Barbu   —  vineri, 03 mai 2024

FCSB s-a remarcat pe parcursul sezonului 2023-2024 și prin continuitatea titularilor # Roș-albaștrii au 8 fotbaliști cu minimum 25 de meciuri începute din primul minut # Numai Petrolul mai bifează această bornă, în timp ce formații ca Rapid sau Farul au doar 4 fotbaliști titulari în măcar 67% din totalul partidelor.

Față de alte sezoane, FCSB a avut la dispoziție un lot subțire din punct de vedere numeric, iar Charalambous și Pintilii s-au bazat în principiu pe un nucleu restrâns, stabil de jucători. Așa se face că roș-albaștrii sunt în topul SuperLigii la capitolul continuitate în primul „11”.

FCSB, 8 titulari în cel puțin 25 de etape

Pe parcursul stagiunii în curs, 8 fotbaliști de la FCSB au minimum 25 de meciuri începute din primul minut, ceea ce înseamnă o pondere de 67% din totalul celor 37 de runde disputate până acum.


Lider după numărul de partide bifate din postura de titular este Ștefan Târnovanu, integralist în SuperLiga 2023-2024. Urmează Risto Radunovic și Adi Șut, cu câte 34 de prezențe în primul „11”.

Jucătorii de la FCSB cu minimum 25 de prezențe în primul „11”

NUME JUCĂTOR

NR. MECIURI CA TITULAR

Târnovanu

37

Radunovic

34

Șut

34

Olaru

33

Fl. Coman

30

Ngezana

29

Dawa

28

Al. Băluță

26

  • Echipa-tip a celor de la FCSB în campionatul 2023-2024: Târnovanu - V. Crețu/Pantea, Ngezana, Dawa/Chiricheș, Radunovic - Lixandru, Șut, Olaru - Oct. Popescu/Miculescu, Băluță, Fl. Coman

Rapid, Farul și Dinamo sunt la polul opus

Exact ca FCSB, și Petrolul are 8 jucători cu cel puțin 25 de prezențe în garnitura de start. Podiumul e completat de FC Voluntari - 7 fotbaliști cu minimum 25 de meciuri din postura de titulari.

La coada ierarhiei se regăsesc formații precum Sepsi, Farul, Dinamo sau Rapid: ele au folosit doar 4 fotbaliști în primul „11” în măcar 25/37 de etape.

ECHIPĂ

TITULARI MINIMUM 25 DE MECIURI

FCSB

8

Petrolul

8

FC Voluntari

7

Hermannstadt

6

CFR Cluj

5

CSU Craiova

5

UTA

5

Oțelul

5

FCU Craiova

5

Sepsi

4

FC Botoșani

4

Farul

4

Dinamo

4

U Cluj

4

Rapid

4

Poli Iași

4

Basarab Panduru cere schimbări masive în primul „11” pentru Europa

Fostul mare fotbalist Basarab Panduru este de părere că noua campioană are nevoie de întăriri serioase pentru a lupta cu șanse reale la un loc în grupele europene.

Aflat în studioul Orange Sport, fostul atacant a înlocuit 5 jucători din „11”-le tip al celor de la FCSB cu alți 4 fotbaliști din SuperLiga, plus Denis Alibec, atacantul echipei naționale.

Cum ar vedea Basarab Panduru echipa FCSB în preliminariile europene: Târnovanu - Braun, Ngezana, Chiricheș, Radunovic - Tachtsidis, Șut, Olaru - Ștefănescu, Alibec, L. Munteanu

VIDEO. Raul Rusescu a ales echipa sezonului din SuperLiga » Două MARI SURPRIZE și o absență uriașă: „Îmi pare rău pentru el, dar...”

Mai multe articole de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.