Dennis Politic (24 de ani), extrema stângă de la Dinamo, a prefațat partida cu U Cluj, care va avea loc sâmbătă, 4 mai, de la 20:30.
Dennis Politic speră că Dinamo va reuși să depășească forma slabă pe care o traversează și va reuși să câștige le terenul Universității Cluj.
Fotbalistul a fost întrebat dacă va continua la Dinamo și din vară, dar a declarat că nici nu știe până când are contract cu echipa din „Ștefan cel Mare”.
VIDEO. Dennis Politic : „Nu ne interesează forma celor de la U Cluj, avem nevoie de victorie. Fanii au venit la Săftica și ne-au încurajat"
„Meciul de mâine este cel mai important, trebuie neapărat să îl câștgăm. Nu ne interesează forma celor de la U Cluj, încercăm să ne concentrăm doar pe noi, mergem doar cu gândul la victorie. Am pierdut puncte în moduri foarte neprofesioniste, ca să spun așa, foarte ușor.
Trebuie să fim mult mai concentrați și să nu mai facem greșeli care să ne coste. Este foarte greu, când pierzi câteva meciuri la rând te seacă de puteri. Trebuie să te ridici pentru următorul meci. Suntem într-o situație foarte delicată, dar trebuie să ieșim din ea.
Suporterii au încercat să ne încurajeze. Au spus că încă au încredere în noi, că ne susțin. Există supărare și frustrare din partea lor, îi înțelegem și o să încercăm să îi facem fericiți mâine.
Nu cred că este o problemă în vestiar, asta se speculează în presă, dar noi am avut o întâlnire toți, am discutat, am încercat să ne motivăm. Au venit și fanii la Săftica, au încercat și ei să ne motiveze pentru ultimele două meciuri. Fiecare realizează că ne aflăm într-un moment decisiv”, a spus fotbalistul, la conferința de presă premergătoare meciului.
Dennis Politic: „Habar nu am care va fi drumul meu și nici cât am contract”
Apoi, acesta a fost întrebat care va fi viitorul său și a răspuns: „Habar nu am care va fi drumul meu, deocamdată sunt concentrat pe ce am de făcut aici. Nu știu exact (n.r. când îi expiră înțelegerea cu Dinamo), trebuie să mă uit în contract. Nu mai știu exact, deocamdată sunt concentrat pe ultimele două meciuri.
Dacă există echipe interesate de mine, foarte bine, înseamnă că am făcut ceva bine, dar sunt concentrat aici. Să îmi recapăt forma pe care am avut-o, să dau goluri și să îmi ajut echipa”.
Contractul lui Politic cu Dinamo expiră în vară, dar în înțelegere ar exista și o clauză de prelungire pe încă doi ani.
{{text}}